x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Eurocopter vrea sa modernizeze armata

Eurocopter vrea sa modernizeze armata

24 Iul 2004   •   00:00

Eurocopter Romania a inaugurat ieri, la Brasov, o hala de productie. La festivitate au participat Philippe Camus, presedintele executiv al grupului EADS (European Aueronautic, Defence and Space Company), si Adrian Nastase, prim-ministrul Romaniei.

ADRIAN MIHAI

Eurocopter Romania a fost creata in 2002 ca societate mixta, in parteneriat cu IAR Ghimbav. In prezent, societatea are peste 100 de angajati si reabiliteaza tehnic elicopterele Puma apartinand Ministerului Apararii din Marea Britanie. "Semnarea, in aprilie 2002, a contractului de modernizare a 25 de elicoptere PUMA apartinand flotei Emiratelor Arabe Unite, contract obtinut datorita eforturilor comune ale celor doi parteneri, atesta temeiul crearii acestei societati", a declarat Camus.

OPORTUNITATI. "Ma gandesc, de asemenea, ca va fi esential, conform prevederilor acordului de cooperare dintre IAR Brasov si Eurocopter Romania, sa poata fi lansate rapid si programele de modernizare a elicopterelor Puma apartinand Ministerului Apararii Nationale din Romania", a adaugat presedintele executiv al EADS. "Stim foarte bine ca in Romania vom avea nevoie de aparate noi, elicoptere moderne, cel putin pentru cateva domenii foarte sensibile: politie si protectia frontierelor si, de asemenea, pentru ceea ce inseamna aspectele de sanatate", a explicat Nastase oportunitatea colaborarii cu grupul EADS.

"Trebuie sa ajungem sa realizam aici cat mai mult din operatiunile de montaj si in faza urmatoare sa si producem piese componente", a adaugat premierul.

BANI. Eurocopter este o filiala a EADS, Liderii mondiali ai industriei aeronautice si de aparare. In 2003, cifra de afaceri a EADS se ridica la 30,1 miliarde euro, compania avand peste 109.000 angajati. Grupul EADS include producatorul de Aeronave Airbus, Eurocopter - furnizorul de elicoptere nr. 1 din lume si compania mixta MBDA, al doilea mare producator de rachete de pe piata mondiala.

×
Subiecte în articol: economic