Importurile au crescut intr-un ritm superior exporturilor in primele doua luni, ceea ce a dus deficitul comercial la 4,211 miliarde de lei, cu 60% peste nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor comunicate de Institutul National de Statistica (INS).
In primele doua luni din 2011, deficitul comercial a fost de 2,651 miliarde de lei. Uniunea Europeana reprezinta in continuare principalul partener comercial al tarii noastre, cu o cota de 73,8% din total exporturi si 73,9% din total importuri.
'Deficitul comercial a crescut din cauza ca nu mai sunt exporturi, nu cred ca s-au dinamizat importurile. Potolirea deficitului comercial din 2011 s-a datorat cresterii masive a exporturilor. Acum, acestea merg mai greu, si asa s-a cascat iar diferenta aceasta. Avem consum, n-avem productie“, a sintetizat pentru Jurnalul National analistul economic Ilie Serbanescu, fost ministru al Reformei.
Indicatorul crizei arata recesiune
Anul trecut, exporturile au totalizat 45,01 miliarde de euro, in crestere cu 20,5%, importurile urcand si ele cu 16,7%, pana la 54,73 miliarde de euro. Astfel, deficitul a fost de 9,72 miliarde de euro, in linie cu cel din 2010.
In luna februarie 2012, conform estimarilor preliminare ale INS, exporturile FOB au insumat 15,261 miliarde de lei (3,508 miliarde de euro), iar importurile CIF au insumat 17,486 miliarde de lei (4,019 miliarde de euro). Comparativ cu februarie 2011, exporturile au crescut cu 1,9% la valori exprimate in lei (au scazut cu 0,4% la valori exprimate in euro), iar importurile au crescut cu 4,6% la valori exprimate in lei (2,2% la valori exprimate in euro).
Fata de luna ianuarie 2012, exporturile din februarie au crescut cu 1,4% la valori exprimate in lei (1% la valori exprimate in euro), iar importurile au crescut cu 2,7% la valori exprimate in lei (2,3% la valori exprimate in euro).
'Exporturile nu sunt ale noastre, sunt ale multinationalelor. Din primii 100 de exportatori, doar trei sunt romani. In 2011 ne-am salvat oarecum prin conjunctura internationala, dar acum sunt turbulente financiare, ne-am intors iar in 2009. Dacia nu mai exporta asa mult, Nokia a plecat, si asa s-au dus 1,5 miliarde de euro“, a mai afirmat Serbanescu.
Dacia a anuntat recent ca a trimis angajatii acasa timp de cateva zile, din cauza comenzilor slabe. In luna februarie, mai multe companii din industrie, precum grupurile ArcelorMittal si Mechel, au anuntat ca nu pot sa onoreze o serie de comenzi la export din cauza gheturilor acumulate pe Dunare, in vreme ce Mechel a inchis temporar combinatele sale din cauza problemelor survenite in alimentarea cu materii prime. Mechel a mai anuntat ulterior si concedierea a jumatate dintre angajatii aflati la Campia Turzii din luna iunie. Transelectrica a anuntat si ea ca in prima parte a anului consumul de electricitate din tara – considerat drept indicatorul crizei – a scazut cu 1,3%-1,4%.
Cercul vicios
Intrebat ce se poate face pentru a rezolva aceasta situatie, Serbanescu a spus ca problema Romaniei este organica si oricine ar castiga alegerile in Romania tot nu o va putea repara, din cauza ca tara noastra 'are nevoie de cateva miliarde de euro“. 'Exista si obligatia de a o respecta pe doamna Merkel, adica sa avem zero deficit“, a completat el. Analistul a mai spus ca din importuri nu se poate reduce decat foarte putin. De asemenea, corectia pe care o poate face agricultura in economia Romaniei, adica sa nu mai importam 70% din mancare, ci sa o producem in tara, e foarte mica, deoarece insasi agricultura are o pondere foarte mica in produsul intern brut.
Principalele grupe de produse tranzactionate in primele doua luni ale lui 2012 au fost detinute de grupele de produse masini si echipamente de transport (41,7% la export si 34,2% la import) si alte produse manufacturate (35,2% la export si respectiv 30% la import).
Serbanescu mentioneaza ca reintregirea salariilor o sa se duca tot in consum, astfel ca in final se va ajunge tot la cresterea deficitului comercial.
Fostul premier Theodor Stolojan considera si el ca exista resursele financiare necesare pentru reintregirea salariilor din sectorul bugetar, insa precizeaza ca acest lucru 'nu inseamna nicidecum revenirea si la puterea de cumparare a acestora, avuta inainte de taierea cu 25% a veniturilor“. Iar acest lucru este cauzat de inflatia din anii 2010, 2011 si chiar si din acest an.