x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie FMI a aprobat a doua tranşă din împrumut. Banii nu vor fi folosiţi pentru plata salariilor

FMI a aprobat a doua tranşă din împrumut. Banii nu vor fi folosiţi pentru plata salariilor

22 Sep 2009   •   00:00

A doua tranşă din împrumutul FMI ar putea intra în ţară cel mai târziu miercuri, iar banii nu vor fi folosiţi pentru plata salariilor şi a pensiilor. Fondul Monetar Internaţional a aprobat aseară cea de-a doua tranşă, în valoare de 1,85 miliarde euro. Anunţul a fost făcut de şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.



Oficialul a declarat ca guvernul României a luat măsurile necesare pentru a reduce cheltuielile bugetare, de la 9% din PIB la 7 procente. Jeffrey Franks a admis că prognozele economice din prima parte a anului au fost prea optimiste.

"Ne aşteptăm acum la o reducere a creşterii economice de până la -8% sau -8,5%, în comparaţie cu -4%, cât estimase Fondul în programul original, ceea ce ne-a forţat să ajustăm şi ţintele fiscale. Asta înseamnă că va fi un echilibru între ajustarile fiscale, dar şi un deficit bugetar mai mare decât cel prevazut iniţial", a declarat Jeffrey Franks, citat de Antena3.

Reprezentanţii Fondului sunt însă de părere că situaţia economică a României se va îmbunătăţi în perioada următoare.

"În primele luni ale programului de împrumut, cea mai mare realizare a fost o stabilizare a situaţiei financiare. Presiunea asupra cursului de schimb a fost ridicată, iar rezervele Bancii Naţionale a României au început să crească. Toate astea sunt un punct de plecare pentru o viitoare creştere economică, pentru că avem un sistem financiar stabil, în ciuda crizei economice mondiale", a explicat Franks.

A doua tranşă a împrumutului FMI va intra în vistieria statului imediat, potrivit oficialilor Fondului. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea declara luni că întreaga suma de 1.85 miliarde de euro va fi folosită pentru finanţarea deficitului bugetar. Asta dupa ce preşedintele Traian Basescu declarase la sfîrşitul saptamînii trecute ca banii vor merge la plata salariilor şi a pensiilor din sistemul bugetar.

România a cazut de acord cu Fondul Monetar Internaţional pentru un împrumut stand-by în valoare de aproape 13 miliarde euro, în doi ani. Prima tranşă, de 5 miliarde de euro, destinată completării rezervelor BNR, a venit în luna mai. Cea de-a treia, de aproape 1,5 miliarde de euro, ar urma sa fie acordata în luna decembrie.

×