Comentariile făcute, miercuri, au fost în concordanţă cu tonul general de optimism precaut expus de Forumul Economic Mondial de la Davos. Vicepremierul chinez Liu He a estimat marţi, în ziua deschiderii, că a doua cea mai mare economie a lumii se va normaliza pe măsură ce restricţiile Covid-19 vor scădea.
Un discurs al cancelarului german Olaf Scholz, singurul lider al G7 care urmează să participe la eveniment, este unul dintre cele mai importante momente ale zilei de miercuri. Scholz a declarat că este convins că Germania va evita recesiunea în acest an şi poartă discuţii cu aliaţii despre trimiterea de tancuri de luptă în Ucraina.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, vor lua, de asemenea, cuvântul în cadrul forumului.
Villeroy a declarat că regiunea euro ar trebui să evite o recesiune în acest an şi, atât inflaţia globală, cât şi cea de bază, „vor atinge probabil un vârf în acest semestru".
Noile previziuni ale FMI pentru economia mondială, care vor fi prezentate la sfârşitul lunii, vor fi „în jurul valorii proiectate în octombrie", a spus Gopinath. „După ce am trecut prin aproximativ trei runde de retrogradări, nu putem avea un rezultat mai rău la care să ne aşteptăm de data aceasta".
„În timp ce avem o creştere globală care atinge un nivel minim în acest an, aceasta se îmbunătăţeşte spre a doua jumătate a lui 2023, continuând parcursul pozitiv până în 2024", a adăugat Gopinath. „Îndrăznim să face aceste predicţii în urma semnelor de rezistenţă pe care le vedem."