x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Francul elveţian, la un nivel record faţă de euro! Ce decizie a luat Banca Naţională a Elveţiei

Francul elveţian, la un nivel record faţă de euro! Ce decizie a luat Banca Naţională a Elveţiei

15 Ian 2015   •   13:22
Francul elveţian, la un nivel record faţă de euro! Ce decizie a luat Banca Naţională a Elveţiei

Francul elveţian s-a apreciat, azi, cu aproape 30% în raport cu moneda euro, după ce Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a abandonat pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani. Pragul a fost introdus la data de 6 septembrie 2011 pentru a contracara ameninţările de recesiune şi deflaţie, după ce investitorii, speriaţi de criza din zona euro, au dus francul elveţian la un nivel record.

"Această măsură excepţională şi temporară a protejat economia elveţiană. Chiar dacă francul elveţian este în continuare la un nivel ridicat, supraevaluarea a scăzut pe ansamblu de la introducerea cursului minim de schimb", a informat BNS, într-un scurt comunicat de presă.

La câteva minute după anunţul BNS, francul a trecut rapid peste nivelul de paritate cu moneda europeană, pentru a ajunge la 0,8052 centime pentru un euro, informează Reuters, conform Agerpres. De asemenea, moneda elveţiană s-a apreciat cu 25% în raport cu dolarul şi se tranzacţiona la 0,74 centime pentru un dolar.

Decizia BNS este una surprinzătoare în condiţiile în care, luni, vicepreşedintele BNS, Jean-Pierre Danthine, declara că pragul va rămâne unul dintre elementele de bază ale politicii monetare. "Este o mişcare foarte riscantă. Se poate vedea acest lucru în reacţia pieţei, care este una extremă", a apreciat Alessandro Bee, economist la Sarasin.

În al doilea anunţ suprinzător făcut joi, Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a redus dobânda la depozitele constituite de băncile comerciale la Banca Centrală cu 0,5 puncte procentuale, până la minus 0,75%. De asemenea, BNS a decis să extindă intervalul ţintă pentru dobânda Libor la trei luni până la minus 1,25- minus 0,25% de la nivelul anterior de minus 0,75 - 0,25%.

În ultimele luni, au crescut presiunile la adresa Băncii Naţionale a Elveţiei pentru a elimina pragul de 1,20 franci pentru un euro, introdus în luna septembrie 2011, pe fondul speculaţiilor că Banca Central Europeană pregăteşte un program de achiziţii de obligaţiuni, ceea ce a dus la o slăbire a monedei euro.




×