MSC Operational SA, o mică firmă de apartament din Bucureşti, va încasa peste 155 de milioane de lei pentru citirea contoarelor de energie electrică ale CEZ din Oltenia, fără licitaţie, în urma unei negocieri directe. Valoarea contractului este de 100 de ori mai mare decât întreaga cifră de afaceri a societăţii pe anul trecut. Cazul readuce în discuţie problema contoarelor inteligente, a căror instalare ar duce la dispariţia firmelor căpuşă, ce încasează anual zeci de milioane de euro în schimbul unor servicii devenite arhaice în lumea civilizată.
Distribuţie Energie Oltenia SA, parte a concernului CEZ, a atribuit pe 9 octombrie 2018 un contract de “administrare grupuri măsură energie electrică (la clienţii mari, casnici şi non casnici), activităţi de laborator de verificare metrologică contoare şi activităţi de mentenanţă a sistemului de măsurare inteligentă”. Acordul în valoare de 155.239.154,3 lei, fără TVA, este valabil 48 de luni şi a fost semnat cu MSC Operational SA fără licitaţie, în urma unei negocieri directe. Potrivit documentaţiei de atribuire, MSC Operational este, cu 51%, liderul unei asocieri din care face parte şi Adrem Invest SRL.
Afacere plimbăreaţă, cu acţiuni la purtător
Firma plătită de CEZ cu peste 34 de milioane de euro (bani care vor fi recuperaţi din facturile la energie plătite de consumatori) a dat lovitura vieţii sale prin acest contract. MSC Operational SA are sediul într-un apartament din Sectorul 2 şi a raportat pentru anul 2017 o cifră de afaceri de numai 1.641.528 lei şi un profit net de 70.936 lei, cu doar 13 angajaţi. Firma specializată în activităţi de inginerie şi consultanţă funcţionează în Bucureşti din 2014, după ce s-a mutat aici din Braşov, unde avea denumirea de DFU Distribuţie şi Furnizare Utilităţi SA şi se ocupa, teoretic, de distribuţia energiei electrice.
MSC Operational SA este una din puţinele firme din România cu acţiuni la purtător, un instrument comercial menit să ascundă indentitatea proprietarului real al afacerii
Practic, nu a avut niciun fel de activitate, suspendându-şi activitatea pentru trei ani imediat după înfiinţarea sa, în februarie 2012. MSC Operational SA este deţinută în proporţie de 94,4% de Alina Gabriela Alexe şi 5,6% de Laura Cristina Ciobanu, care ocupă şi funcţia de administrator.
Toate drumurile duc la Adrem
Asocierea MSC Operational SA cu Adrem Invest SRL în super-contractul primit fără licitaţie de la CEZ nu este întâmplătoare. Chiar dacă firma de apartament are acţiuni la purtător, identitatea patronilor este relativ uşor de dedus. Bucureşteanca Alina Gabriela Alexe, acţionarul majoritar din acest moment al MSC Operational SA, este avocata Adrem Invest SRL, iar primul administrator al firmei, pe când aceasta se numea DFU Distribuţie şi Furnizare Utilităţi SA şi avea sediul în Braşov, a fost Sorin Gabriel Alexe, unul din directorii Ivy Grid SRL, parte a grupului Adrem. MSC Operational SA se află la primul său contract contract major, şi încă unul de 100 de ori mai mare decât toate afacerile sale pe un an întreg. Chiar şi aşa, pare greu de înţeles de ce patronii Adrem se feresc să îşi asume proprietatea asupra firmei.
Citiri de sute de milioane de euro
Adrem Invest SRL, parte a grupului ABBC, deţinut de fraţii Adrian şi Corneliu Bodea, face parte din exclusivista frăţie a cititorilor de contoare, o piaţă de peste 35 de milioane de euro pe an, bani primiţi fără licitaţie de la furnizorii de energie electric din România şi recuperaţi apoi prin facturile plătite de consumatorii finali. Adrem Invest a raportat anul trecut afaceri de 115 milioane lei şi un profit net de numai 1,1 milioane lei, cu 770 de angajaţi, precum şi datorii de peste 143 de milioane de lei.
356 de milioane de euro a primit până acum Adrem Invest de la furnizării de energie, prin intermediul a circa 120 de contracte
Compania citeşte contoarele CEZ încă din 2008, iar de atunci s-a dezvoltat în mai multe zone ale pieţei de energie, inclusiv printr-o centrală pe biomasă la Suceava, o investiţie de 85 de milioane de euro care se confruntă însă acum cu serioase probleme. Grupul ABBC derulează afaceri de 60 de milioane de euro pe an, pricipalele venituri venind de la furnizori de energie precum CEZ, Electrica şi ENEL, în special pentru servicii de citire a contoarelor.
Afacere întreţinută politic
Piaţa citirii contoarelor de energie electrică aduce anual circa 35 de milioane de euro aceloraşi firme, precum Sindserv, Alssys Energy şi Servelectro Integral, deţinute de foştii lideri de sindicat de la Electrica, alături de care se află şi excepţia Adrem. Această industrie de nişă ar dispărea dacă politicienii ar permite instalarea contoarelor inteligente de electricitate, care asigură monitorizarea în timp real, de la distanţă, a consumului de energie. La sfârşitul anului 2017, doar 4,8% din consumatorii români aveau contoare inteligente, în condiţiile în care UE a impus cotă de 80% până în anul 2020.