x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fuga de credite

Fuga de credite

28 Mai 2008   •   00:00

VIITOR ●  Băncile nu vor mai acorda împrumuturi din cauza riscurilor mari
Doar 2% dintre firmele mici şi mijlocii iau credite de la bănci pentru dezvoltarea afacerilor. Adică 11.000 de firme din totalul de 550.000 societăţi mici.



VIITOR ●  Băncile nu vor mai acorda împrumuturi din cauza riscurilor mari
Doar 2% dintre firmele mici şi mijlocii iau credite de la bănci pentru dezvoltarea afacerilor. Adică 11.000 de firme din totalul de 550.000 societăţi mici.

Două întreprinderi mici şi mijlocii din o sută au accesat credite pentru finanţarea activităţii, potrivit lui Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. "Din totalul de 620.000 de IMM-uri înregistrate în România, circa 89-90% sînt microîntreprinderi, iar din acestea doar 1-2% au accesat credite bancare pentru finanţarea activităţii. În următorii 15 ani, microîntreprinderile şi firmele mici nu vor fi finanţate de bănci, iar această problemă nu este specifică doar României. Aceste firme au un risc mai mare", a precizat Şaramet la un seminar economic.

Astfel, doar 5.500-11.000 de firme au luat credite pentru dezvoltare. Spre comparaţie, în Uniunea Europeană, 77% din IMM-uri sînt finanţate de bănci, iar 23% din bani provin din sursele lor proprii. Şaramet a mai spus că ar trebui să existe în România minim 50 de societăţi de venture capital, care să investească în firmele mici aflate la început sau să finanţeze societăţile cu grad ridicat de risc.

MENTALITATE. "Problema este şi la nivelul managementului firmelor mici şi micro, care nu înţeleg prea bine criteriile impuse de bănci. Atîta timp cît managerul unei firme va centra, va da cu capul şi va şi arbitra, acesta nu va reuşi să dialogheze cu băncile. În plus, există o reţinere din partea întreprinzătorilor să se îndatoreze la bănci", a adăugat Şarament. Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a sprijinit din 2001 pînă acum circa 6.000 de firme, valoarea totală a garanţiilor acordate fiind de 480 de milioane de euro, adică un volum de credite susţinute de 900 milioane de euro.

Bani de extindere

Societăţile mici şi mijlocii pot accesa de la sfîrşitul lunii iunie fonduri structurale pentru sprijinirea extinderii pe pieţe externe prin care se pot accesa bani pentru deschiderea de sucursale, promovarea imaginii, crearea de site-uri pentru firme. În plus, se vor mai acorda fonduri şi pentru realizarea standardelor de calitate şi mediu. Cele două programe vor fi deschise tuturor companiilor, cu orice cod CAEN de activitate. Criteriile de eligibilitate se vor stabili săptămîna viitoare.

×
Subiecte în articol: economic credite