x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gafele anului 2007

Gafele anului 2007

de Florina Zainescu    |    03 Ian 2008   •   00:00
Gafele anului 2007
Sursa foto: Christian Silva/

2007 a fost un an bogat in scandaluri economice, idei trăsnite contrazise de realitate sau afaceri in care statul şi romănii de rănd au fost principalii păgubiţi. Taxa auto şi alungarea ţăranilor din pieţe sunt doar căteva dintre gafele anului care s-a incheiat.



ANALIZÃ... ● Deciziile şi balbaielile autorităţilor ne-au costat scump
2007 a fost un an bogat in scandaluri economice, idei trăsnite contrazise de realitate sau afaceri in care statul şi romănii de rănd au fost principalii păgubiţi. Taxa auto şi alungarea ţăranilor din pieţe sunt doar căteva dintre gafele anului care s-a incheiat.


De departe cel mai mediatizat subiect al anului este taxa auto, introdusă in ianuarie 2007. Autorităţile de la Bucureşti ţin cu dinţii de menţinerea taxei de primă inmatriculare, deşi Comisia Europeană a declanşat in luna martie procedura de infringement impotriva Romăniei. Deja un arădean a obţinut in instanţă declararea taxei ilegale şi restituirea banilor. Cu toate acestea, Finanţele şi-au făcut deja calculele pentru incasările din 2008. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, susţine că in 2008 valoarea incasărilor din taxa auto va fi similară celei din anul acesta. In primele zece luni şi jumătate ale anului, incasările au fost de circa 225 de milioane de euro. Cei care visează să-şi recupereze banii nu prea au mari şanse. "Orice discuţie privind o eventuală restituire a taxei se va face numai pe baza unei decizii a CE şi a unor acte juridice definitive şi irevocabile", a spus Vosganian. Comisia Europeană consideră taxa discriminatorie şi neconformă cu principiile Tratatului de Aderare şi a cerut Guvernului să renunţe la ea.


PRIVATIZARE CU SILA. Statul romăn s-a incurcat in propriile scheme şi ar putea pierde aproape 66% din acţiunile Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. In principiu, compania are o creanţă de 210 milioane de lei către Societatea de Inchidere şi Conservare a Minelor (ICM). Aceasta la răndul său este tot companie de stat, dar falimentară. După alegerea lichidatorului, BNP Consult a ajuns administrator al activelor, inclusiv al creanţei nerecuperate de la SNLO in urma unei decizii judecătoreşti. BNP a anunţat deja că, dacă statul nu va plăti datoriile, va vinde acţiunile investitorilor interesaţi pe piaţa liberă. Deocamdată, juridic, ministerul a rămas acţionar minoritar in companie. Aceeaşi situaţie s-a repetat şi in cazul celor trei complexuri energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, la răndul lor datoare către ICM. Dintr-un foc, BPN a ajuns in răndul "băieţilor deştepţi" din energie.


MEGA RENELUL. Compania energetică romănească este o altă dezamăgire. In proiectul de Strategie Energetică a Romăniei inaintat cu o seară inainte de şedinţa de guvern de la 6 septembrie nu exista nici o frază cu privire la această companie. După şedinţă insă, premierul Tăriceanu a anunţat intenţia statului de a infiinţa o companie care ar fi trebuit să cuprindă un complex energetic, centrala nucleară de la Cernavodă, căteva hidrocentrale mari şi cele trei filiale de distribuţie ale Electrica rămase neprivatizate. Ulterior ar fi listat la BVB 25% din acţiunile sale, pentru ca in căţiva ani proporţia să crească la peste 50% din acţiuni. Ministrul Vosganian i-a sărit in ajutor premierului, iar la 9 septembrie anunţa că in maximum 30 de zile se va şti componenţa noii companii. S-a comandat un studiu, insă nici acesta nu a fost făcut public. Deocamdată, planurile energetice ale Guvernului rămăn in stadiul de proiect.


SAMSARII IMOBILIARI. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, condusă de Teodor Atanasiu, a dat anul acesta cu oiştea in gard şi le-a servit pe tavă samsarilor imobiliari Institutul pentru Tehnică de Calcul Bucureşti, o emblemă a cercetării inginereşti in domeniul IT. AVAS a ales să văndă ITC-ul unor manevranţi de vagoane de marfă asociaţi cu un fost cercetător, considerănd că aceştia sunt experţi in domeniul IT. Deşi nu au nici un fel de experienţă in domeniu, "hamalii" au fost preferaţi consorţiului format din asociaţia salariaţilor PAS ITC, ITC Netwoerks şi ICPE Electrocond Technologies. Salariaţii au apelat la justiţie pentru a salva institutul din ghearele samsarilor aleşi de AVAS, insă instituţia nu s-a sfiit să parafeze privatizarea inainte ca instanţa să se pronunţe.


ORDINUL 301. Una dintre cele mai mari gafe ale anului 2007 este incercarea repetată a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare (ANSVSA) de a le interzice ţăranilor să văndă lapte, brănză, ouă sau peşte in orice piaţă. La inceputul anului, ANSVSA a emis deja celebrul Ordin 301 prin care ţăranii aveau căteva zile să se inregistreze in scriptele instituţiei pentru a-şi mai putea vinde produsele in pieţe. Schimbarea regulilor jocului de pe azi pe măine, fără o campanie de informare prealabilă, s-a lăsat cu scandal. In urma protestelor producătorilor, ANSVSA "mută" data-limită de inregistrare de la 18 ianuarie pănă la sfărşitul lui iulie. In august apare o nouă derogare, pănă la 1 ianuarie 2008. In noiembrie, veterinarii au reinceput "pregătirile" pentru aplicarea Ordinului. Astfel, la 20 noiembrie,

ANSVSA supune dezbaterii publice un nou proiect de modificare a acestuia. In care tot nu lămureşte termenul de "piaţă locală". Şi in care nu ţine cont de poziţia Ministerului Agriculturii. Urmarea? Actualul ministru al Agriculturii, Dacian Cioloş, intervine şi aplicarea Ordinului 301 este iar amănată pănă cel mai probabil spre jumătatea lui 2008.


TRANSHUMANŢA. Tot la inceputul anului, Marian Avram, preşedintele de la acea vreme al ANSVSA, a mai făcut o gafă care i-a isterizat pe ciobani. "In prezent, transhumanţa este ilegală, pentru că incalcă regulile de bunăstare animală şi de transport. In plus, animalele trec pe drumuri naţionale şi incalcă proprietăţi", anunţa el. Avram avertiza că va impune reguli noi: indiferent dacă vor vrea să-şi ducă animalele de la poalele muntelui pănă in vărf sau din Dobrogea pănă in Retezat, ciobanii vor desena pe hărtie traseul pe care vor să-l urmeze şi-l vor depune la direcţia sanitar-veterinară din judeţul său. Două zile mai tărziu, Avram revine şi, printr-un comunicat de presă, "reafirmă că procesul de transhumanţă este legal dacă sunt respectate reglementările in domeniu". Poţi oare să reafirmi ceva ce n-ai spus?!


BANI UE. A fost nevoie de două ultimatumuri de căte o lună de la CE şi de ameninţarea activării clauzei de salvgardare pe agricultură - reducerea cu 25% a subvenţiilor europene - pentru ca Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) să se mobilizeze şi să-şi pună la punct sistemul informatic şi sistemul de control in teren.


Eternul Remeş, seceta şi banii de la UE

Gafe memorabile a făcut şi fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş. După ce mai mult timp a negat că agricultura romănească este ameninţată de seceta puternică şi nu a luat nici o măsură de combatere sau de atenuare a efectelor negative, Remeş a realizat că doar divinitatea ne mai poate salva recoltele. "Să ne ajute Dumnezeu cu ploaie!", a perorat el. Tot legat de Remeş, secetă şi efectele acesteia... "Din punctul meu de vedere, şi vă spun cu siguranţă, ca economist, nici dacă Romănia nu ar cultiva grău deloc, preţul la păine nu ar trebui să crească, pentru că este mult mai mare decăt in alte state. (…) Nu e nevoie să existe creşteri la preţurile la alimente", declara Remeş. Realitatea l-a contrazis. Numai păinea s-a scumpit in ultimele luni ale lui 2007 cu circa 50%. Remeş a mai făcut o gafă in mandatul său de căteva luni…. In vară anunţa că, din octombrie, va da startul depunerii de proiecte pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile pentru dezvoltare rurală. Chiar dacă Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală nu era aprobat de CE pănă atunci. O dată cu plecarea lui Remeş de la minister s-a renunţat la această idee. In principal pentru că, pănă cănd CE nu avizează PNDR, nu ştim sigur ce domenii vom putea finanţa din fonduri europene.

×
Subiecte în articol: pană economic anului remeş reme