Facilitatea prin care combinatele chimice şi producătorii de energie primeau gaze ieftine expiră la începutul lunii noiembrie.
Neprelungirea acestui termen la şedinţa de Guvern de ieri înseamnă că producătorii de energie şi combinatele chimice nu vor mai primi exclusiv gaze din producţia internă, care erau mai ieftine de aproape două ori faţă de cele importate, aşa cum au beneficiat în ultimul an.
"Guvernul nu a luat nici o decizie în ceea ce priveşte prelungirea acestei facilităţi", a declarat Ion Ariton, ministrul Economiei, potrivit Mediafax. Cum Guvernul nu a programat nici o altă şedinţă până la sfârşitul lunii octombrie, surse din cadrul Ministerului Economiei sunt de părere că "fără prelungirea acestui termen, se consideră că este o renunţare tacită la facilitatea respectivă".
Ministerul Economiei a decis anul trecut să sprijine industria chimică şi producătorii de energie prin alimentarea exclusiv cu gaze produse de Romgaz, al căror preţ este de circa două ori mai mic faţă de cel al gazelor importate, pentru a rezista efectelor crizei economice şi pentru a evita disponibilizarea a 9.000 de salariaţi.
Facilitatea a fost valabilă iniţial pentru perioada mai-octombrie 2009, dar a fost prelungită ulterior cu un an, până la sfârşitul lunii octombrie 2010.