Atât consumatorii casnici, cât şi firmele plătesc în prezent acelaşi preţ reglementat pentru gazele produse în România, respectiv 45,71 lei pe MWh. Preţul final plătit de consumatori -– populaţie şi firme – rezultă dintr-un coş format din gazele din producţia internă şi importuri, mult mai scumpe, la care se adaugă apoi tarifele de transport, furnizare şi distribuţie. Gazele din producţia internă reprezintă 92% din coşul destinat populaţiei şi 60,8% în cazul firmelor, restul fiind acoperit din importuri.
Prima ajustare pentru populaţie va fi efectuată la 1 iulie 2013, urmată de încă o scumpire la 1 octombrie 2013, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Economiei. Următoarele majorări vor fi efectuate la 1 ianuarie 2014, 1 aprilie, 1 iulie şi apoi la 1 octombrie 2014.
Pentru companii, preţul de achiziţie a gazelor din producţia internă va creşte în 2013 în patru etape, după care urmează alte patru în 2014.
Nota de fundamentare a proiectului precizează că aceste majorări de preţ vor fi însoţite de suprataxarea veniturilor compaiile de petrol şi gaze, măsură anunţată de mai mult timp de Guvern.
Petrom şi Romgaz asigură aproape întreaga producţie internă, astfel că vor fi cei mai mari beneficiari ai liberalizării preţurilor la producţia internă de gaze.
Guvernul s-a angajat faţă de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană să elimine preţurile reglementate pentru companii până la 31 decembrie 2014 şi până în 31 decembrie 2018 pentru populaţie.
Citește pe Antena3.ro