x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gazprom intră oficial în România

Gazprom intră oficial în România

21 Aug 2009   •   00:00

Gigantul rus Gazprom a intrat oficial în România. Deşi principalul său domeniu de activitate îl reprezintă producţia şi exportul gazelor, compania va intra pe piaţa din ţara noastră în domeniul electricităţii.



Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie (ANRE) a acordat la data de 16 iulie o licenţă de furnizare pentru energie electrică companiei Gazprom Marketing Trading, cu sediul în Anglia, o subsidiară a grupului rus.

Potrivit site-ului companiei, aceasta investeşte în active de producţie de energie electrică singură sau în parteneriat cu alte companii. Prezenţa Gazprom în România în acest domeniu este legată de realizarea unei companii mixte între Romgaz, producătorul naţional de gaze, şi gigantul rus.

Adriean Videanu declara în luna mai, la întoarcerea din vizita făcută la Moscova, că "parteneriatul Gazprom-Romgaz are un prim element concret: realizarea unei firme mixte pentru construcţia unor depozite de gaze şi perspectiva producţiei de electricitate". Ministrul a mai declarat că Gazprom şi Romgaz vor construi centrala pe gaze naturale de la Iernut (Mureş), cu o capacitate de 600 MW, sau că vor participa la modernizarea centralelor deţinute de Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), care au în total 3.000 MW.

×
Subiecte în articol: economic piata gazprom romaneasca