x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gheţea: Băncile vor începe goana pentru atragerea clienţilor de la concurenţă

Gheţea: Băncile vor începe goana pentru atragerea clienţilor de la concurenţă

05 Oct 2010   •   00:00

Băncile se adaptează foarte repede la condiţiile pieţei, iar în perioada următoare va începe goana instituţiilor de creditare pentru a atrage clienţii concurenţilor, consideră Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor.

"Opinia mea personală este că ar trebui să lăsăm piaţa să lucreze, şi cum am văzut că băncile se adaptează foarte repede la condiţiile pieţei, o să vedeţi că în perioada imediat următoare va începe acea goană a băncilor de a atrage clienţii altor instituţii. Având avantajul neplăţii comisionului de rambursare anticipată, clienţii vor începe să alerge de la o bancă la alta după dobânzi mai bune", a spus Gheţea, citat de Mediafax.

Potrivit preşedintelui ARB, clienţii au învăţat mai multe lucruri, care vor persista în mintea lor mult timp, şi care s-au transformat în prezent într-o reţinere în a mai lua credite.

"Cred că ei, clienţii, au învăţat că a lua un credit într-o valută care diferă de cea în care au venituri este un mare risc şi că ar trebui să-şi facă mai bine socotelile, iar când se expun în angajarea de credite să ţină cont şi de perspectivele de câştiguri pe care le au în perioada următoare", a arătat Gheţea.

El a menţionat că cel mai important lucru pe care îl doreşte este ca autorităţile, în special ANPC, să înveţe din situaţia OUG 50/2010 că nu este bine să facă promisiuni fără acoperire.

"Dacă din partea unor parlamentari, a unor avocaţi independenţi, am înţeles că fie din populism, fie din dorinţa de a atrage electori, fie de a atrage clienţi, la ANPC este, în opinia mea, de neînţeles. Dânşii sunt puşi să vegheze pentru a proteja consumatorii, asta nu înseamnă doar consumatorii de credite, ci inclusiv cei care au venit şi au depus banii", a mai spus Gheţea.

×
Subiecte în articol: economic