Guvernul va interzice autorităţilor locale să mai finanţeze lucrări de investiţii noi şi le va obliga să asigure în prealabil surse de finanţare a proiectelor aflate deja în derulare, administraţiile din teritoriu fiind obligate să încheie în primul rând investiţiile cu termen de finalizare depăşit.
Restricţia privind iniţierea unor proiecte de investiţii noi este prevăzută în proiectul de buget pentru 2011, obţinut de Mediafax.
"În anul 2011, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale vor finanţa cu prioritate acele lucrări de investiţii noi sau în continuare aferente unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile. Se interzice finanţarea lucrărilor de investiţii noi dacă nu sunt asigurate surse de finanţare a lucrărilor de investiţii în continuare, astfel încât să se respecte graficele de execuţie sau termenele de punere în funcţiune. Se interzice finanţarea obiectivelor de investiţii noi dacă în portofoliul ordonatorilor de credite ai bugetelor locale există obiective de investiţii în derulare, al căror termen de punere în funcţiune este depăşit, până la finalizarea acestora, când vor putea fi incluse la finanţare lucrări noi", este impus în document.
Vor fi exceptate de la această interdicţie lucrările de investiţii colaterale, care cuprind cheltuielile pentru efectuarea unor lucrări legate teritorial şi funcţional de o anumită investiţie directă, finanţată din fonduri externe nerambursabile.
Ministerelor le va fi interzis să transfere fonduri de la proiecte cu finanţare externă nerambursabilă postaderare către alte tipuri de cheltuieli chiar dacă sunt incluse în acelaşi capitol bugetar.
Documentul interzice totodată instituţiilor finanţate integral din bugetul de stat să reţină oricare venituri proprii care nu sunt prevăzute în anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.
În acelaşi timp, cheltuielile curente şi de capital ale hotelurilor, caselor de odihnă şi oaspeţi şi bazelor de tratament aflate în administrarea instituţiilor publice trebuie să fie acoperite şi anul viitor, ca în 2009 şi 2010, exclusiv din veniturile proprii ale unităţilor, şi nu din sume alocate de la bugetul de stat sau din bugetele locale.
Ministerul Finanţelor este însă autorizat să efectueze în anul 2011 şi cheltuieli pentru finalizarea obiectivelor de investiţii în derulare-construcţii montaj, achiziţionarea şi amenajarea unor sedii ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţilor sale subordonate.