x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul vrea inființarea închisorii datornicilor

Guvernul vrea inființarea închisorii datornicilor

08 Dec 2017   •   18:21
Guvernul vrea inființarea închisorii datornicilor
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

"Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani nereţinerea sau neîncasarea, reţinerea şi neplata ori, după caz, încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege. Neplata cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexă constituie infracţiune şi atunci când neplata este consecinţa utilizării acestor sume în alte scopuri", se precizează proiectul de act normativ. 

Neplata către buget, cu intenţie, a impozitelor şi contribuţiilor supuse regimului de reţinere, sau încasare şi plată, sau virare, va fi incriminată ca faptă de evaziune fiscală şi pedepsită cu închisoare de la un an la şase ani, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor. 

Un număr de 32 de impozite şi contribuţii datorate bugetului vor intra sub incidenţa actului normativ, printre care se află impozitul pe venitul din salarii şi asimilate salariilor, impozitul pe veniturile din pensii, impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, impozitul pe veniturile din arendă, impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi şi dividende, impozitul pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc, contribuţia de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor. 

Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte documentul, ordonanţa are în vedere creşterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceştia, cât şi de către angajaţi. Actul normativ vine în contextul aprobării Ordonanţei de urgenţă 79/2017, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care transferă în totalitate la angajat sarcina fiscală a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, angajatorul urmând ca, în continuare, să stabilească, să reţină, să declare şi să plătească obligaţiile datorate. 

De la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale trec de la angajator la angajat iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%. 

Nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale. AGERPRES

×
Subiecte în articol: taxe si impozite