Administratorul judiciar al Hidroelectrica a denuntat contractul cu Energy Holding.
Potrivit Euro Insol, firma desemnata de instanta drept administrator judiciar, pagubele generate din 2006 de contractul cu Energy Holding au fost de 1,4 miliarde de lei. Informatia a fost confirmata de Remus Borza, partener la Euro Insol.
"Contractul a fost denuntat, a fost un dezacord aproape total. Ei fusesera de acord pentru un pret de 200 de lei/MWh pe perioada august-decembrie, insa nu ne-am inteles asupra compensarii pe primele sase luni, nici pe formula de pret si nici pe perioada", a afirmat Borza.
Astfel, Hidroelectrica cerea pe prima jumatate de an un pret de 178 lei/MWh pentru energia livrata iar Energy Holding a oferit 148 lei/MWh. De asemenea, prin formula propusa pentru pretul pe anii 2013 si 2014, in varianta Hidroelectrica trebuia sa se plateasca 228 lei/MWh iar in varianta Energy Holding pretul iesea la 145 lei/MWh. Concomitent, traderul nu a fost de acord cu reducerea cu 3 ani a perioadei contractului, din 2018 pana in 2015.
"Intelegerea inceteaza la 15 august", a completat Borza.
Energy Holding a fost fondata de omul de afaceri Bogdan Buzaianu insa acesta a iesit din actionariat in 2005, potrivit datelor de la Registrul Comertului. Buzaianu a coordonat insa mai departe afacerile locale, conform relatarilor din presa.
Energy Holding avea un contract de 2,6 TWh cu producatorul de stat, insa anul trecut a preluat doar 2,155 TWh din cauza secetei. Pretul platit era de 130 de lei pe fiecare MWh, in conditiile in care costul de productie era de 125 lei.
Dupa Alro, Energy Holding este cel mai mare client al Hidroelectrica, cu un contract de 280 milioane de lei. Contractul a fost semnat in 2004 pe o perioada de zece ani, insa la finalul anului 2009 acesta a fost prelungit de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, pana la finele lui 2018.
Principalii clienti a traderului elvetian sunt grupul Mechel, rafinaria Vega a Rompetrol, producatorul de subansamble Delphi, si producatorul industrial Victoria Floresti.
Compania a inregistrat anul trecut o pierdere neta de 34,5 milioane de lei la o cifra de afaceri de 747 milioane lei, potrivit datelor de pe site-ul ministerului Finantelor. Compania a anuntat ca va analiza situatia si va limita impactul deciziei Hidroelectrica asupra partenerilor contractuali.
"Referitor la notificarea de denuntare a contractului de vanzare cumparare energie electrica incheiat intre Hidroelectrica si Energy Holding, transmisa astazi – 24 iulie 2012 - de catre administarorul judiciar Euro Insol SRL, compania Energy Holding face urmatoarele precizari:
Decizia de denuntare a contractului vine dupa mai bine de 7 luni de negocieri, perioada in care Energy Holding a dovedit buna credinta si a venit, in permanenta, in intampinarea cerintelor Hidroelectrica.
Cu toate ca echipa de negocieri a Hidroelectrica s-a schimbat pe parcursul celor 7 luni de cel putin 3 ori si negocierile au pornit de fiecare data de la zero, reprezentantii Energy Holding au dovedit flexibilitate in acceptarea modificarilor parametrilor esentiali ai contractului: pret, durata, cantitate.
Vom gestiona situatia creata si vom limita impactul deciziei Hidroelectrica asupra partenerilor nostri contractuali.
In prezent, Energy Holding analizeaza toate mijloacele legale prin care poate reactiona ca urmare a acestei decizii."