Compania Hidroelectrica anunță cheltuieli de 12 milioane de lei pe lună pentru asigurarea măsurilor sanitare impuse din cauza pandemiei de coronavirus.
“Începand cu data de 09.04.2020, Directoratul Hidroelectrica a aprobat „Planul specific de continuitate a activității în Hidroelectrica în situația generată de răspândirea virusului Covid 19“, astfel încât sunt generate cheltuieli suplimentare estimate la valoarea de 12 milioane Iei / lună, pentru îndeplinirea măsurilor prevazute în acest plan”, se arată într-un comunicat al companiei, trimis către ANRE
În plus, societate se confruntă și cu alte probleme generate de lipsa precipitațiilor, care provoacă debite foarte mici de apă, dar și a obligațiilor pe care trebuie să le îndeplinească pe piața reglementată.
Mai mult, 337 de angajați ai companiei se află în izolare la locul de muncă, ceea ce duce la o suplimentare a costurilor.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România, cu o capacitate instalată de 6.444 MW, în 208 centrale, și circa 3.400 de angajați.