x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie În ce situații este util detectorul de dispozitive spion?

În ce situații este util detectorul de dispozitive spion?

28 Sep 2022   •   12:14
În ce situații este util detectorul de dispozitive spion?

Tehnologia a evoluat foarte mult în ultimii ani și își continuă această evoluție, motiv pentru care dispozitivele electronice disponibile pe piață sunt din ce în ce mai performanțe. Acest lucru este valabil și în cazul dispozitivelor de spionaj, care pe lângă faptul că sunt foarte performanțe și extrem de discrete, au devenit și mai accesibile publicului larg.

Drept urmare, oricine își poate cumpără un microfon sau o camera spion. Astfel de gadgeturi sunt folosite atât pentru a spiona anumite persoane sau pentru a află anumite informații, cât și pentru supraveghere. Utilizarea dispozitivelor de spionaj trebuie să se facă însă în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare.

Este legal să se folosească dispozitive de spionaj?

Cu toate că activitatea de spionaj este una cu o tradiție îndelungată, această a fost legiferată cu numai câțiva ani în urmă, din cauza creșterii popularității dispozitivelor de spionaj, la care avea acces oricine. Astfel să impus elaborarea unor legi în ceea ce privește utilizarea unor astfel de dispozitive.

Citește și: Utilizarea eficientă a microfoanelor spion

Conform normelor legislative, dispozitivele de spionaj nu trebuie să fie folosite pentru defăimarea persoanelor vizate și totodată trebuie să se respecte drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor, în special cele cu privire la viață intimă și privată. Tocmai de aceea, camerele și microfoanele spion nu pot fi instalate în spațiile private și în zonele în care oamenii au nevoie de intimitate, cum ar fi toalete, vestiare, cabine de probă și chiar camere de hotel.

Cum pot fi deconspirate dispozitivele spion?

Nu toți utilizatorii de dispozitive spion respectă însă legea. În plus, astfel de gadgeturi sunt folosite și pentru spionaj industrial și pentru aflarea secretelor unor companii concurente. De aceea, cei care simt că pot fi o victimă a spionajului au posibilitatea de a se proteja împotriva acestor acțiuni.

Una dintre cele mai simple și eficiente metode prin care se pot deconspira dispozitivele de spionaj, înainte ca acestea să înregistreze și să transmită informații importante, este cu ajutorul unor detectoare camere și microfoane spion. Acestea identifica semnalele dispozitivelor de spionaj dintr-o încăpere – dacă acestea există – și le anunță prezența printr-un sunet special, o vibrație și/ sau semnale luminoase.

În plus, un astfel de dispozitiv de detecție are un mod de utilizare foarte simplu, pentru care nu este necesară o pregătire specială, motiv pentru care poate fi folosit de oricine se simte urmărit. Astfel fiind sigur că intimitatea și secretele sale sunt protejate.

 

×