x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Inflaţia a ajuns în ianuarie la 5,2%

Inflaţia a ajuns în ianuarie la 5,2%

de Elena Stan    |    12 Feb 2010   •   00:00

Rata anuală a inflaţiei a urcat în prima lună a acestui an la 5,2%, după ce preţurile de consum au crescut cu 1,68% faţă de decembrie, peste aşteptările analiştilor, mai ales ca urmare a scumpirii tutunului, energiei electrice şi a combustibililor, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică(INS).

Economiştii se aşteptau ca inflaţia să se plaseze, în ianuarie, în intervalul 4,5-5%, în principal ca urmare a majorării accizelor, părerile analiştilor fiind împărţite în privinţa şanselor de atingere a ţintei de inflaţie la finalul acestui an. Luna trecută, un impact negativ asupra iflaţiei a avut preţul ţigărilor, care a determinat refăcerea calcululor referitoare la prognoza de inflaţie pe 2010, potrivit unei declaraţii a Guvernatorului băncii centrale, Mugur Isărescu. "O să avem o rată destul de mare în ianuarie şi aceasta va influenţa rata de la sfârşitul anului", a mai spus Isărescu.

În decembrie, rata anuală a inflaţiei a fost de 4,74%, peste ţinta de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5%-4,5%).

Preţurile de consum au crescut în ianuarie cu 1,68% faţă de cele din decembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,2%, bunurile alimentare, cu 0,43%, iar tarifele la servicii, cu 0,36%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

În 2010, în coşul de consum al românilor, pe baza căruia INS calculează inflaţia, alimentele au o pondere de 37,39%, mărfurile nealimentare de 44,72%, iar serviciile cântăresc 17,89%.

"Comparând ponderile utilizate în anul anterior cu cele curente, se observă o creştere a ponderii mărfurilor nealimentare, concomitent cu scăderi uşoare la mărfurile alimentare şi servicii", precizează INS.
Cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în prima lună din 2010 la tutun şi ţigări (13,87%), energie electrică (4,2%), combustibili (3,42%) cărţi, ziare şi reviste (2,12%). Preţurile la categoria "alte servicii" au crescut cu 11,4%.

În general, în ianuarie, alimentele s-au scumpit uşor, dar au existat şi excepţii. Astfel, cartofii au costat cu 2,05% mai mult decât în decembrie, ouăle s-au scumpit cu 1,78%, fructele proaspete, cu 1,73%, şi laptele de vacă, cu 1,37%. Singurele alimente care s-au ieftinit au fost citricele şi fructele meridionale, cu 0,52%, fasolea boabe şi alte leguminoase, cu 0,37%, şi zahărul, cu 0,01%.

Pe partea de mărfuri nealimentare, în afară de tutun şi ţigări, energie electrică şi combustibili, s-au mai scumpit semnificativ şi medicamentele, cu 0,81%. Autoturismele şi piesele de schimb s-au ieftinit ceva mai pronunţat, cu 0,99%.

La servicii, chiriile au scăzut în ianuarie, cu 0,2%. Transportul aerian a costat cu 1,89% mai puţin decât în decembrie, iar abonamentul telefonic, cu 1,87%.

Creşterea medie a preţurilor de consum din intervalul februarie 2009 - ianuarie 2010 faţă de precedentele 12 luni - indicator care contează în criteriile nominale de convergenţă la zona euro - a coborât în ianuarie la 5,5%, de la 5,6% în decembrie, iar inflaţia determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a coborât la 5,4%, de la 5,6%.

BNR a ratat anul trecut pentru a treia oară la rând ţinta de inflaţie. Banca centrală a adoptat ţintirea inflaţiei în 2005 şi a reuşit să-şi atingă obiectivul doar în 2006, când rata anuală a inflaţiei de la sfârşitul anului, de 4,87%, a fost sub ţinta anunţată, de 5% plus sau minus un punct procentual.

În 2005, BNR şi-a ratat cu puţin obiectivul de inflaţie fixat, iar în 2007 nivelul inflaţiei anuale de la finalul anului - de 6,57% - a fost semnificativ peste ţinta de 4% plus sau minus un punct procentual (3-5%). La finalul lui 2008, rata anuală a inflaţiei a fost de 6,3%, semnificativ peste ţinta de 3,8% plus sau minus un punct procentual (2,8-4,8%).

Banca Naţională a României (BNR) a stabilit pentru finalul lui 2010 o ţintă de inflaţie de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), iar recent banca centrală a urcat la 3,5% şi prognoza de inflaţie.
Isărescu a mai spus că rata anuală a inflaţiei ar putea coborî la finalul lui 2010 şi începutul lui 2011 chiar sub marja de variaţie a ţintei de inflaţie pe acest an, respectiv 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%).

"Spre finalul de an şi începutul lui 2011 vom avea rata sub ţintă şi foarte probabil o să avem şi rata inflaţiei anuale chiar sub marja de variaţie. Apoi estimăm o uşoară revenire, pentru că, odată cu creşterea economică, deficitul de cerere se micşorează, iar impactul dezinflaţionist al deviaţiei PIB se micşorează", a explicat guvernatorul.

×
Subiecte în articol: economic