x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Inflația anuală a scăzut în zona euro. Care sunt riscurile

Inflația anuală a scăzut în zona euro. Care sunt riscurile

de Redacția Jurnalul    |    31 Mar 2023   •   17:30
Inflația anuală a scăzut în zona euro. Care sunt riscurile
Sursa foto: Hepta

Inflația anuală în zona euro a scăzut peste așteptări în martie 2023, însă presiunile asupra BCE se mențin din cauza creșterii inflației de bază, arată datele Eurostat.

Astfel că inflația anuală s-a redus semnificativ la 6,9% în această lună, de la 8,5% în februarie 2023, peste previziunile specialiștilor care estimau o rată de 7,1%. A fost a cincea lună consecutiv de încetinire a prețurilor în zona euro, după recordul negativ de 10,6% în octombrie 2022. 

Motivul scăderii inflației se regăsește în reducerea prețurilor la energie cu 0,9%, față de martie 2022. Însă costurile la alimente au crescut la 15,4%, de la 15% în februarie, iar cele la bunuri industriale, cu excepția celor la energie, s-au majorat la 6,6%, de la 6,8% în luna precedentă. 

Inflația de bază - core inflation - din care sunt excluse costurile la energie și alimente, a crescut la 7,5% în martie, de la 7,4% în februarie. Inflația de bază este luată în calcul de BCE când stabilește politica monetară. 

Cea mai mare inflație în zona euro au înregistrat Letonia 17,3%, Estonia 15,6% şi Lituania 15,2% iar cea mai mică  Luxemburg 3%.

BCE estimează că inflația în zona euro va fi de 6,3% în 2023 și de 3,4% în 2024. 

 

×
Subiecte în articol: inflatie martie 2023 zona euro