x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Inflaţia nu poate scădea fără stabilitate financiară

Inflaţia nu poate scădea fără stabilitate financiară

de Daniela Ivan    |    07 Oct 2010   •   00:00

Reducerea inflaţiei nu poate fi realizată dacă sistemul bancar nu este solid, ceea ce presupune stabilitate financiară, problemă cu care România s-a confruntat cu mult înainte de a deveni un subiect internaţional, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. El a adăugat că se discută ca băncile centrale din Europa şi BCE să aibă ca obiectiv secundar pe lângă stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară.

"Dezbaterea este în prezent dacă o bancă centrală cu două obiective poate să funcţioneze în mod eficient. (...) S-a ajuns la o concluzie, acceptată şi în Europa, că stabilitatea preţurilor nu are ca dividend obligatoriu, poate să îl aibă, dar nu este o condiţie suficientă, stabilitatea financiară. Şi criza actuală pare să dovedească însă cu prioritate că acest lucru este adevărat. Poţi să ai stabilitatea preţurilor, dar nu în mod inevitabil să ai şi stabilitate financiară", a explicat guvernatorul BNR. Pe de altă parte, Isărescu a mai spus că şi "controlul lichidităţilor este o chestiune vitală, de care depind mai toate echilibrele din economie, iar faptul că România nu prea are titluri de stat determină banca centrală să realizeze această operaţiune prin cumpărare şi vânzare de valută". Aşa că cei care se uită la operaţiunile băncii centrale numai prin prisma cursul de schimb greşesc, pentru că nu este numai acest lucru este şi controlul lichidităţilor.

×
Subiecte în articol: economic