TRANSPORTURI. Ministrul Transporturilor din Bulgaria, Petar Mutafchiev, a propus ieri autoritatilor romane constructia unui alt pod peste Dunare, pe traseul Bechet - Oreahovo. Mutafchiev s-a aflat ieri la Bucuresti, unde a semnat cu ministrul Transporturilor roman, Radu Berceanu, protocolul pentru constructia podului peste Dunare intre localitatile Vidin si Calafat. Acesta ar putea fi finalizat in 2010, in urma unor investitii ale partii bulgare, cu sprijin UE, estimate la peste 300 de milioane euro. (Eugenia Mihalcea)
LITORAL. Tarifele stabilite pentru urmatorul sezon estival de hotelierii de pe litoral vor fi la nivelul celor din 2006. Conform Luciei Morariu, prim-vicepresedinte al ANAT, daca hotelierii majorau tarifele riscau sa iasa de pe piata. In ceea ce priveste sezonul estival 2006, hotelierii au inregistrat o crestere medie de circa 10%-15% a incasarilor fata de vara trecuta.