x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Investiţiile străine directe au scăzut cu circa 17% în primele patru luni

Investiţiile străine directe au scăzut cu circa 17% în primele patru luni

13 Iun 2019   •   14:06
Investiţiile străine directe au scăzut cu circa 17% în primele patru luni

Investiţiile străine directe au scăzut în primele patru luni din 2019 cu circa 17% faţă de perioada similară a anului trecut, la 1,323 miliarde de euro, conform datelor publicate marţi de Banca Naţională a României.

"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1.323 milioane euro (comparativ cu 1.592 milioane euro în perioada ianuarie - aprilie 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 938 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 385 milioane euro", se menţionează într-un comunicat al BNR.

În perioada ianuarie - aprilie 2019, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a crescut cu 6,3%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, la 1.965 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele 1.965 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 4,873 milioane dolari.

La 30 aprilie 2019, în România se înregistrau 223.299 de firme cu capital străin, dintre care cele mai multe, respectiv 47.841, cu capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 12,868 miliarde de dolari, în 5.302 firme. AGERPRES

×