x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Isărescu, despre Legea salarizării: Nu avem încă o claritate asupra impactului; mai trebuie să facem evaluări

Isărescu, despre Legea salarizării: Nu avem încă o claritate asupra impactului; mai trebuie să facem evaluări

03 Iul 2017   •   16:44
Isărescu, despre Legea salarizării: Nu avem încă o claritate asupra impactului; mai trebuie să facem evaluări
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Banca Naţională a României nu are încă o imagine clară cu privire la impactul pe care îl va avea Legea salarizării şi de aceea sunt necesare evaluări ca să vedem cum acţionează şi alţi factori, a declarat luni guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. 

"Specialiştii băncii naţionale analizează impactul Legii salarizării, dar comunicatul surprinde aceste aspecte în câteva paragrafe, subliniind faptul că mai degrabă suntem, pe de o parte, în faţa unui impact care va acţiona în sensul influenţării inflaţiei, iar pe de altă parte avem încă multe incertitudini. Deci, ca să facem în momentul actual o sumă a lor, o sumă algebrică, ca să spunem aşa, intrăm mai degrabă în zona incertitudinilor. Nu avem încă o claritate deplină asupra impactului. Mai trebuie să facem evaluări şi să vedem cum acţionează şi alţi factori", a spus Mugur Isărescu. 

Potrivit comunicatului BNR, cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva continuării creşterii ratei anuale a inflaţiei în viitorul apropiat, în condiţiile plasării ei pe o traiectorie uşor superioară celei evidenţiate de prognoza pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflaţiei din mai 2017, inclusiv în cazul ratei anuale a inflaţiei de bază. 

'Incertitudinile şi riscurile asociate acestei perspective sunt însă influenţate de evoluţii din mediul intern şi din cel extern. Pe plan intern, acestea sunt sporite de conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, inclusiv în contextul recentelor iniţiative legislative în acest domeniu. Pe plan extern, relevante rămân incertitudinile şi riscurile legate de creşterea economică în zona euro şi pe plan global, mai ales în contextul negocierilor pentru Brexit şi al politicilor economice ale administraţiei SUA, dar şi de deciziile principalelor bănci centrale (BCE, FED)', conform Băncii Naţionale. 

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, luni, menţinerea dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, se arată într-un comunicat al băncii centrale. 

De asemenea, CA al BNR a decis gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. Dobânda de politică monetară a rămas nemodificată din luna mai a anului 2015.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: isărescu legea salarizarii