x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Isărescu: Obiectivul imediat al BNR rămâne asigurarea lichidității pentru cheltuielile statului

Isărescu: Obiectivul imediat al BNR rămâne asigurarea lichidității pentru cheltuielile statului

18 Mai 2020   •   17:56
Isărescu: Obiectivul imediat al BNR rămâne asigurarea lichidității pentru cheltuielile statului

Obiectivul imediat al Băncii Naţionale a României (BNR) rămâne asigurarea lichidităţii necesare finanţării cheltuielilor statului şi economiei reale, arată guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un comunicat de presă transmis, luni, Agenției MEDIAFAX.

„După depășirea, la finele lunii martie 2020, a vârfului tensiunilor generate de criza COVID-19 pe piața financiară internă, obiectivul imediat al BNR a fost păstrarea stabilităţii recâștigate și asigurarea lichidităţii necesare finanțării în bune condiții a sectorului public, firmelor și populației. În acest scop, BNR a sporit considerabil volumul operațiunilor repo efectuate pe baze bilaterale (al căror stoc mediu zilnic a ajuns în perioada 1 aprilie-15 mai 2020 la aproximativ 13 miliarde lei) şi a inițiat, continuând apoi, cumpărarea de titluri de stat de pe piața secundară (stocul lor însumând la mijlocul lunii mai 3,1 miliarde lei). Amploarea acestor infuzii de lichiditate este reliefată şi de faptul că în luna februarie a.c. BNR a efectuat operaţiuni de absorbţie de lichiditate, media zilnică fiind de cca 3 miliarde de lei. După ajustarea descendentă consemnată ca reacție la reducerea de la 2,50 la sută la 2,00 la sută a ratei dobânzii de politică monetară, cotația ROBOR3M a coborât de la 3,24 la sută (20 martie a.c.) la 2,61 la sută (23 martie a.c.), iar apoi la 2,44 la sută (15 mai a.c.). În același timp, cursul de schimb leu/euro și-a atenuat fluctuațiile, oscilând într-un interval restrâns (de 0,4 la sută), cu implicații favorabile asupra serviciului datoriei în valută și a costului importurilor, precum și asupra așteptărilor privind evoluțiile macroeconomice”, se arată în comunicatul de presă.

Pe acest fond, Isărescu precizează că, în perioada 1 aprilie-15 mai, Ministerul Finanțelor Publice a lansat pe piața primară internă a titlurilor de stat un număr de 14 emisiuni, în valoare totală de circa 11 miliarde de lei, majoritatea fiind consistent suprasubscrise, mai cu seamă cele din prima parte a lunii mai. Cotațiile de referință de pe piața secundară a titlurilor de stat și-au accentuat mișcarea descendentă de la debutul lunii aprilie până în prezent. Astfel, în cazul maturităților de până la 1 an, acestea au revenit recent în preajma valorilor prevalente anterior izbucnirii turbulențelor pe piața financiară internațională.

„Cele aferente maturității de 10 ani au rămas cu doar 0,5 puncte procentuale deasupra nivelurilor înregistrate în prima decadă a lunii martie, iar în raport cu luna decembrie 2019, aceste cotaţii au scăzut cu 0,15 puncte procentuale. Pe segmentul primar al pieței titlurilor de stat avansul randamentelor medii acceptate la cele mai recente licitații față de perioada imediat premergătoare declanșării tensiunilor financiare s-a redus la circa 0,5 puncte procentuale în cazul titlurilor cu maturitate reziduală de aproximativ 11 ani (randament de 4,77 la sută) și la 0,25 puncte procentuale în cazul celor pe 5 ani (3,82 la sută)”, precizează sursa citată.

Pentru perioada următoare, obiectivul imediat al Băncii Naţionale a României rămâne asigurarea lichidităţii necesare finanţării cheltuielilor statului şi economiei reale în condiţii de stabilitate relativă a cursului de schimb al leului şi de reducere graduală şi sustenabilă a ratelor de dobândă, conform guvernatorului BNR.

„Vom urmări evoluţia situaţiei sanitare şi a măsurilor întreprinse de autorităţi în scopul adoptării deciziilor adecvate. Raportul asupra inflaţiei corespunzător trimestrului I al anului curent va fi dat publicităţii la sfârşitul acestei luni”, conchide sursa menționată.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mugur isarescu bnr