x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie (P) În 2023, anunță Iustin Paraschiv, grupul Carmistin își va continua dezvoltarea sustenabilă

(P) În 2023, anunță Iustin Paraschiv, grupul Carmistin își va continua dezvoltarea sustenabilă

de Redacția Jurnalul    |    14 Feb 2023   •   13:52
(P) În 2023, anunță Iustin Paraschiv, grupul Carmistin își va continua dezvoltarea sustenabilă

Pentru anul acesta, antreprenorul Iustin Paraschiv are planuri ambițioase, care urmăresc o dezvoltare echilibrată a liniilor de business, într-o manieră sigură, eficientă și, nu în ultimul rând, sustenabilă.

Pe lista priorităților lui Iustin Paraschiv se află dezvoltarea unor modele de producție durabile, aliniate noilor direcții europene de sustenabilitate alimentară, asigurându-i publicului de larg consum acces la produse sănătoase și bio, de cea mai bună calitate.

Această nouă direcție abordată de Carmistin este susținută și de viziunea societății moderne, care urmărește o dezvoltare agricolă sustenabilă, dar și de interesul vădit manifestat de consumatori pentru produsele alimentare bio.

Ce înseamnă dezvoltarea sustenabilă în viziunea lui Iustin Paraschiv

Este cunoscut faptul că firma Carmistin este una dintre puținele organizații românești care asigură independent un lanț complex de producție - de la cultivarea cerealelor, producția de furaj, creșterea animalelor de fermă până la procesare și distribuție de alimente în retail.

La momentul actual, Carmistin este unul dintre principalii producători de alimente, acesta fiind recunoscut ca un pilon cheie în industria agroalimentară din România. De-a lungul timpului, toate liniile de business Carmistin s-au dezvoltat pe fondul unei gândiri diferite ale lui Iustin Paraschiv, fiind stabilite strategii și acțiuni ferme, susținute de un plan investițional bine structurat.

Încă de la înființarea organizației, Iustin Paraschiv a avut o viziune inovatoare în ceea ce privește dezvoltarea liniilor de business și progresul în sectorul agribusiness, investițiile efectuate urmărind construirea unui model de business sustenabil.

Astăzi, eforturile Carmistin sunt direcționate către dezvoltarea durabilă a activității, una dintre priorități fiind înglobarea inovației sustenabile în toate operațiunile destinate producerii de alimente.

Sunt accesate noi finanțări care au ca direcție producerea de hrană bio. Mai precis, se au în vedere următoarele aspecte:

  • Ca produsele ieșite de pe liniile de producție Carmistin să fie dobândite din surse mult mai durabile, cum sunt fermele ecologice, care utilizează practici agricole sustenabile, cu impact minim asupra mediului.
  • O parte din sumele atrase sunt îndreptate și către implementarea unor soluții de energie verde, ele având scopul de a diminua dependența fermelor de sursele convenționale de energie.
  • Mai mult decât atât, această acțiune strategică va ajuta la reducerea amprentei de carbon, corelată cu producția de alimente.
  • De asemenea, o altă acțiune strategică a organizației Carmistin vizează și integrarea unor soluții tehnologice inovatoare și durabile în procesele operaționale desfășurate, accelerând astfel creșterea capacităților de producție.

Practic, acțiunile realizate de Carmistin au un scop bine definit, ele fiind concentrate pe evoluție, schimbare și inovație. Nu se poate vorbi de o dezvoltare sustenabilă în producția de hrană bio fără a exista un plan strategic de acțiune în care sunt asociate practicile moderne de creștere a animalelor de fermă, cu cele care vizează alimentarea sustenabilă și energia verde.

De acest lucru este convins și omul de afaceri Iustin Paraschiv, care a decis să facă pași importanți în această nouă direcție de evoluție a societății. Pentru Carmistin, îndeplinirea obiectivelor propuse pentru anul 2023 va asigura o dezvoltare de durată a activității, devenind un exemplu demn de urmat în sectorul agribusiness regional și global.

Planul strategic de dezvoltare Carmistin este focusat pe alimentația sănătoasă

Aceste noi acțiuni strategice stabilite de Carmistin sunt susținute de un plan investițional bine gândit și adaptat pieței din prezent.

Obiectivele organizației sunt fezabile, dar sunt necesare acțiuni și practici sigure, care să garanteze crearea unor produse agroalimentare cu valoare adăugată mare și o dezvoltare a producției sustenabile.

Producția de hrană bio și combaterea risipei sunt elemente cheie ale dezvoltării sustenabile

Hrana bio este una sănătoasă, dobândită prin procese de producție prietenoase cu mediul înconjurător, impactul asupra lui fiind minim.

În plus, când vorbim de alimente durabile, implicit ne gândim și la principiile combaterii risipei alimentare și la implementarea unor soluții care să garanteze o calitate înaltă și de durată a produselor.

Însă, cel mai important aspect îl constă faptul că producția de hrană bio este fundamentală în vederea asigurării unei alimentații sănătoase, sigure și hrănitoare pentru populație.

Tot mai mulți consumatori acordă un interes major educației nutriționale și își îndreaptă atenția către alimentele bio. Cu alte cuvinte, aceștia prioritizează calitatea produselor alimentare pe care le cumpără, comportamentul lor fiind încadrat ca unul eco-responsabil.

În acest context, planul strategic de dezvoltare Carmistin este aliniat atât cerințelor noi ale sectorului agroalimentar, cât și nevoilor și așteptărilor consumatorilor.

Garantarea furnizării unor produse din carne, obținute dintr-o agricultură proprie responsabilă și sustenabilă este una dintre prioritățile organizației Carmistin. În plus, pe lângă punerea la dispoziție a unor produse gustoase și sănătoase, Carmistin urmărește și diversificarea portofoliului de produse, ele răspunzând cerințelor actuale ale consumatorului modern.

Prin urmare, noile investiții realizate de Iustin Paraschiv au la bază strategii de dezvoltare puternice, ancorate în realitatea economică de astăzi, ele deschizând numeroase perspective de creștere a organizației, garantând totodată contribuții semnificative în sectorul agribusiness regional și nu numai.

 

×
Subiecte în articol: Iustin Paraschiv grupul Carmistin