x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Kaufland România avertizează asupra unor tentative de fraudă în care este folosit numele companiei

Kaufland România avertizează asupra unor tentative de fraudă în care este folosit numele companiei

03 Iul 2017   •   11:16
Kaufland România avertizează asupra unor tentative de fraudă în care este folosit numele companiei

Numele companiei Kaufland România a fost folosit în mod fraudulos, în ultima lună, de către persoane necunoscute, în vederea comiterii unor infracţiuni de furt din locuinţe, avertizează compania de retail. 

'Potrivit informării primite de la Poliţia Română, aceste persoane pretindeau, în mod mincinos, că ar fi reprezentanţi ai societăţii noastre şi doresc să facă prezentări de produse, cu scopul de a intra în locuinţă şi a sustrage sume de bani sau obiecte de valoare', se arată într-un comunicat al companiei. 

Societatea Kaufland România precizează că nu comercializează produse din uşă în uşă sub nicio formă şi nu efectuează prezentări de produse sau promoţii la domiciliu. 

Retailerul avertizează consumatorii să nu permită accesul în locuinţă al persoanelor care pretind a fi reprezentanţi ai societăţii Kaufland România şi contactarea Poliţiei Române în cazul confruntării cu o astfel de situaţie.AGERPRES

×