Anul trecut l-am încheiat cu mai puţini kilometri de autostradă decât l-am început, iar anul acesta nu vom pune pe hartă mai mult de opt kilometri, în cel mai fericit caz. Cu toate acestea, şeful cel mare de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) ne promite că până la sfârşitul anului viitor vom avea 1.000 de kilometri de autostradă. La cum arată situaţia din teren este greu de crezut că promisiunilor vor deveni realitate.
România are 747 de kilometri de autostradă, potrivit INS, în care sunt incluşi şi cei 22 de kilometri ai autostrăzii Sibiu-Orăştie, închişi la zece luni după inaugurare pentru grave deficienţe, dar CNADNR estimează că până la sfârşitul anului viitor vor mai fi construiţi 260 de Km. O ţintă de neatins în condiţiile în care pe majoritatea loturilor care ar trebui finalizate se înregistrează întârzieri. Cele mai mari şanse de a fi terminat le are tronsonul Gilău-Nădășelu de pe Autostrada Brașov-Borș, care are un grad de execuţie de 74,34%. Chiar dacă el va fi finalizat, nu va putea fi dat însă în folosinţă pentru că trebui construit şi un pod peste Someş de 320 de metri. Cei de la CNADNR nu au scos încă la licitaţie realizarea lui nici acum, deşi acest lucru trebuia să se întâmple în luna iunie. Lucrările la podul care va face legătura între Gilău-Nădăşelu şi Gilău-Câmpia Turzii ar trebui să înceapă anul acesta şi să fie finalizate în 2017. Aşa că mai devreme de anul viitor nici acest tronson nu va fi practicabil.
Din ce în ce mai puţin
În 2014, conducerea de atunci a CNADNR promitea că până în 2016 va finaliza 285 de km. de autostradă. În 2014 a terminat 22 de km., iar în 2015 doar 12 km şi a închis 22. În 2016 promitea 95 de km, care ulterior au devenit 75, iar în final am putea avea gata doar 8 km, dar şi aceştia nefuncţionali.
Întârzieri pe toate loturile
-Tronsonul Gilău-Nădășelu de pe Autostrada Brașov-Borș. Are o lungime de 8,7 km și realizarea lui costă 258,2 milioane de lei. Lucrările au început în aprilie 2014 și aveau termen de finalizare aprilie 2016, dar termenul a fost decalat, finalizarea lucrărilor fiind prevăzută pentru ultimul trimestru al acestui an. Stadiul de execuție este de 74,34%, iar lucrările sunt finanţate de la bugetul de stat.
-Tronsonul Nădășelu-Mihăilești de pe Autostrada Brașov-Borș. Are o lungime de 16,85 km și o valoare estimată de 446,12 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat. Pentru execuţia acestui proiect a fost semnat pe data de 26 iunie un contract cu asocierea formată din Impresa Construzioni Giuseppe Maltauro-Viaponte Romania. Deşi lucrările încă nu au demarat, termenul de finalizare este anul 2017. În ceea ce privește tronsonul Mihăilești-Surplacu de Barcău de pe aceeași autostradă (80,05 km), aici s-a luat decizia de a se revizui studiul de fezabilitate al proiectului, această sarcină revenin firmei Iptana.
-Tronson Târgu Mureş-Ogra, Lot 1, de pe Autostrada Brașov-Borș. Are o lungime de 4,5 km la care se mai adaugă un drum de legătură de 4,7 km . Valoarea proiectului este de 179,78 milioane de lei. Deocamdată pe acest tronson lucrările sunt oprite, după ce contractul de execuţie a fost reziliat de antreprenorul lucrării, asocierea Lemacons SRL- Vega '93 SRL-Arcada Company SA. CNADNR speră să reia lucrările pe acest tronson anul viitor, finalizarea fiind programata pentru 2018.
-Tronson Târgu Mures-Ogra, Lot 2 (prima bucată), de pe Autostrada Brașov-Borș. Această porţiune totalizează 10,1 km, iar valoarea proiectului este de 251,34 milioane de lei. Lucrările au început pe 1 iunie 2016 şi au termen de finalizarea 1 iunie 2017, ele fiind executate de asocierea Strabag SRL & SC Straco Grup SRL. Finanţarea asigurată prin Programul Operațional Infrastructura Mare ( POIM).
-Tronson Ogra-Câmpia Turzii, Lot 2 (a doua bucată), de pe Autostrada Brașov-Borș. Tronsonul are 17,9 km, iar costurile cu realizarea lui se ridică la 437,63 milioane de lei. Execuţia lucrărilor a început în mai 2016 şi are termen de finalizare septembrie 2017, ele fiind executate de asocierea Astaldi SpA-Max Boegl Romania SRL-Astalrom SA-Consitrans SRL. Finanţarea lucrărilor este asigurată prin Programul Operațional Infrastructura Mare ( POIM).
-Tronson Ogra-Câmpia Turzii, Lot 1, de pe Autostrada Brașov-Borș. Autostrada are o lungime de 3,6 km, iar proiectul, care va fi realizat de asocierea Geiger Transilvania SRL & Wilhelm Geiger, are o valoare de 55,78 milioane de lei. Lucrările au început în luna mai a acestui an şi au termen de finalizare septembrie 2017. Finanţarea lucrărilor este asigurată prin Programul Operațional Infrastructura Mare ( POIM).
-Tronson Ogra-Campia Turzii, Lot 3, de pe Autostrada Brașov-Borș. Valoarea proiectului, care are o lungime de 15,6 km, este de 279,74 milioane de lei, lucrările fiind realizate de Straco Grup SRL-Specialist Consulting SRL-Total Road SRL. Execuţia a început în luna mai şi este programate să fie terminată în septembrie 2017. Finanţarea lucrărilor este asigurată prin Programul Operațional Infrastructura Mare ( POIM).
-Autostrada Lugoj-Deva, Lot 2. Cu o lungime de 28,6 km și o valoare de 562,7 milioane de lei, avea termen de finalizare mai 2016, dar a fost realizat doar în proporție de 40,95%. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Sectorial de Transport, iar proiectul este executat de asocierea formată din asocierea Salini Impregilo SpA-Societa Edile Construzioni E Lavori.
-Autostrada Lugoj-Deva, Lot 3. Cu o lungime de 21,10 km și o valoare de 579,9 milioane de lei, avea termen de finalizare tot luna mai a acestui an, dar a fost realizat doar în proporție de 51,48%. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Sectorial de Transport (POST) și Programul Operațional Infrastructura Mare ( POIM), iar lucrările sunt realizate de consortiul format din Teloxim Con SRL-COMSA SA - Aldesa Construcciones SA-Arcadis Eurometudes SA.
-Autostrada Lugoj-Deva, Lot 4. Cu o lungime de 22,10 km și o valoare de 419,4 milioane de lei. Lucrările au demarat la sfârşitul anului 2013 şi aveau termen de finalizare luna mai 2016, dar este realizat doar în proporție de 47,2%. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Sectorial de Transport (POST) și Programul Operațional Infrastructura Mare ( POIM), iar proiectul este executat de asocierea Tehnostrade SRL-Spedition UMB SRL.
-Autostrada Oraştie-Sibiu, Lot 3. Segmentul de 22 de kilometri a fost realizat de italienii de la Salini Impregilo SpA şi a costat 604 milioane de lei. Nici nu a fost dat bine în folosinţă, că o bucată din autostradă a trebuit să fie demolată după ce s-a surpat. CNADNR a executat scrisoare de garanţie a italienilor, deşi acest lucru era atributul Ministerului Finanţelor, şi promite că va remedia situaţia prin propriile forţe.
-Autostrada Sebeș-Turda, Lot 1. Cu o lungime de 17 km și o valoare de 541,73 milioane lei, fără TVA, are termen de finalizare octombrie 2016, dar este finalizat doar în proporție de 12,55%. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Sectorial de Transport (POST) și Programul Operațional Infrastructura Mare ( POIM), iar lucrările sunt contractate de asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Constructii SRL .
-Autostrada Sebeș-Turda, Lot 2. Cu o lungime de 24,25 km și o valoare de 549,33 milioane de lei, fără TVA, are termen de finalizare octombrie 2016, dar este finalizat doar în proporție de 9,22%. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Sectorial de Transport (POST) și Programul Operațional Infrastructura Mare ( POIM). Lucrările sunt executate de asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR SA)- Euro construct Trading 98 SRL.
-Autostrada Sebeș-Turda, Lot 3. Cu o lungime de 12,45 km și o valoare de 420,5 milioane de lei, fără TVA, avea termen de finalizare martie 2016, dar este finalizat doar în proporție de 48,68%. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Sectorial de Transport (POST) și Programul Operațional Infrastructura Mare ( POIM).
-Autostrada Sebeș-Turda, Lot 4. Cu o lungime de 16,3 km și o valoare de 470 milioane de lei. Lucrările au început în mai 2014 şi aveau termen de finalizare martie 2016, dar este finalizat doar în proporție de 47,5%. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Sectorial de Transport (POST) și Programul Operațional Infrastructura Mare ( POIM), pentru execuţie semnându-se un contract cu asocierea PORR Construct SRL-PORR Bau GmbH.
-Autostrada Bucureşti-Braşov, Tronson Bucureşti-Ploieşti. Este vorba despre un tronson de trei km care ar urma să asigure intrarea pe autostradă direct din Bucureşti. Proiectul costă aproape 130 de milioane de lei, iar realizarea lui a fost atribuită asocierii Aktor SA (Aktor Technical Societe Anonyme)-Euro Construct Trading '98 SRL. Deşi contractul s-a semnat în decembrie 2015, până acum nu s-a făcut nimic. Proiectul tehnic este încă în curs de avizare în condiţiile în care finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru decembrie 2017.
Autostrada Nădlac-Arad finalizată;
Autostrada Arad-Timişoara şi varianta ocolitoare a Aradului finalizată;
Autostrada Timişoara-Lugoj: Lotul 1 finalizată;
Autostrada Lugoj-Deva: Lot 1 finalizată;
Autostrada Deva-Orăştie finalizată;
Autostrada Orăştie-Sibiu: finalizată
Sibiu-Pitesti, promisiuni pentru 2018
Autostrada Sibiu - Piteşti ar putea fi gata în ultima parte a anului 2023, iar valoarea investiţiei se estimează că va sări de 1,67 miliarde de euro, potrivit Ministerului Fondurilor Europene. Ea ar urma să fie finanţată din Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), iar în trimestrul al treilea din 2017 se preconizează semnarea contractului de finanţare. Studiile geotehnice pentru Autostrada Sibiu-Piteşti ar putea fi realizate până la sfârşitul anului, iar dacă se va respecta graficul întocmit, în prima parte a anului 2018 este de aşteptat să fie semnate primele contracte de lucrări.
Din ce în ce mai puţin
În 2014, conducerea de atunci a CNADNR promitea că până în 2016 va finaliza 285 de km. de autostradă. În 2014 a terminat 22 de km., iar în 2015 doar 12 km şi a închis 22. În 2016 CNADNR promitea 95 de km, care ulterior au devenit 75, iar în final am putea avea gata doar 8 km, dar şi aceştia nefuncţionali.