x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Leasingul creste intr-un ritm exploziv

Leasingul creste intr-un ritm exploziv

24 Iul 2004   •   00:00

BUSINESS

In primele cinci luni ale anului s-au incheiat contracte de leasing in valoare de 607 milioane euro. Cifra a fost anuntata de Cornel Coca Constantinescu, presedintele Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania (ASLR).
ADRIAN MIHAI

Oficialul citat a precizat ca, din aceasta suma, 322 milioane euro reprezinta contractele incheiate de firmele membre ale asociatiei, in crestere cu 10 milioane euro fata de aceeasi perioada a anului trecut.

AUTOVEHICULE. Cei mai importanti clienti ai firmelor de leasing raman persoanele juridice, valoarea bunurilor finantate de acestea reprezentand 89,8% din totalul pietei. Ca destinatie, cel mai important segment al pietei, conform datelor furnizate de membrii ASLR, continua sa ramana cel al autovehiculelor, cu o pondere de 92,74% din total.

Pentru 2004, ASLR previzioneaza o valoare totala a pietei de leasing de peste 1,8 miliarde euro, urmand ca in trei-patru ani piata sa atinga o valoare medie de 5 miliarde euro anual. Cresterea este pusa pe seama dezvoltarii leasingului imobiliar si a celui pentru echipamentele agricole si industriale, sectoare care in prezent au ponderi mici. Mai exact, echipamentele industriale au reprezentat in primele 5 luni doar 5,77%, iar ponderea segmentului imobiliare - birouri - a fost de 0,08%.

FUZIUNI. "Daca in ceea ce priveste leasingul auto am ajuns la un maxim din punct de vedere al ponderii in total piata, in perioada urmatoare prevedem o crestere spectaculoasa a echipamentelor industriale si agricole, dar si a imobilelor pentru birouri", apreciaza Constantinescu.

Astfel, Romania va urma tendinta pietelor europene in care imobilele si echipamentele industriale detin cote importante pe piata de leasing, de 18,4% si respectiv 19,13%.

DOBANZILE AU SCAZUT

Dobanzile practicate de societatile de leasing au scazut fata de anul trecut de la 12%-14% la 9,5%-12%, ca urmare a scaderii dobanzilor de pe piata bancara de pe care firmele de leasing se finanteaza intr-o buna masura. Tendinta de reducere a acestora va continua, apreciaza reprezentantii ASLR. Taxa de management s-a micsorat si ea de la 2%-5% la 1%-2%, datorita intensificarii competitiei. Viitorul pietei este al fuziunilor companiilor de leasing. Companiile mai mici au inceput deja sa-si vanda portofoliul de clienti, apreciaza reprezentantii ASLR.
×
Subiecte în articol: economic