Guvernul va decide la începutul lunii septembrie, din punct de vedere politic, procedura prin care va promova proiectul de salarizare unică în sectorul bugetar.
Coeficienţii discutaţi de Guvern pentru stabilirea grilei de salarizare unică în sectorul bugetar au fost cu aproximativ 40% mai mici raportat la nivelurile analizate anterior, fiind cuprinse între 5,4 şi 2,3 salarii minime pe economie.
În cadrul discuţiilor din şedinţa de Guvern, miniştrilor li s-a prezentat proiectul Legii unice de salarizare, reconfirmându-se principiile, iar grila rămâne în negociere. Cel mai mare salariu prevăzut pe grilă să nu fie mai mare de 15 ori faţă de cel minim.
Citește pe Antena3.ro