x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Leul se prăbușește sub presiunea haosului politic. Euro sare de 5,1 lei

Leul se prăbușește sub presiunea haosului politic. Euro sare de 5,1 lei

de Redacția Jurnalul    |    29 Apr 2026   •   14:45
Leul se prăbușește sub presiunea haosului politic. Euro sare de 5,1 lei
Sursa foto: Hepta/BNR anunță un curs record de peste 5,1 lei

Leul s-a depreciat miercuri în raport cu euro. Euro a trecut de 5,1 lei la oficial, pentru prima dată după primul tur al alegerilor prezidențiale din mai 2025.

Leul s-a depreciat miercuri în raport cu euro, pe fondul tensiunilor politice generate de retragerea sprijinului PSD pentru Ilie Bolojan, demisia miniștrilor PSD din Executiv, dar și depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului marți după-amiază.

Potrivit datelor BNR de miercuri, euro a ajuns la 5,1004 lei, în creștere cu 0,67 bani (+0,13%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,0937 lei. Și dolarul american a urcat azi, la 4,3595 lei.

Este pentru prima dată în 2026 când euro a depășit 5,1 lei la oficial. Acest nivel a mai fost atins în mai 2025, după victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale. La momentul respectiv, moneda europeană ajunsese la cel mai ridicat nivel față de leu din istorie, respectiv 5,122 lei.

Marți, PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan cu 253 de semnături. Textul moțiunii este citit miercuri în plenul reunit al Parlamentului, urmând ca votul pe moțiune să aibă loc în data de 5 mai.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: leul instabilitate euro
Parteneri