Cazare gratis pentru copii de până la 12 ani, reduceri substanţiale la unele tratamente balneo, locuri de joacă şi distracţii pentru copii şi spectacolele în aer liber sunt doar câteva dintre ofertele speciale ale operatorilor de pe litoral pentru a atrage turiştii. În ciuda vremii capricioase, operatorii de turism din sudul litoralului estimează o creştere de 10% a numărului de turişti sezonul acesta, comparativ cu sezonul estival 2013. “Ne aşteptăm la sosiri importante de turişti luna viitoare în staţiunile din sudul litoralului deoarece am vândut pachete încă din luna niembrie 2013. S-a vândut foarte bine prin programul înscrieri timpurii, în jur de 30%- 40% din totalul locurilor de cazare”, a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării. “Acum avem o creştere de 10%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, însă pe viitor înscrierile sunt foarte bune, sunt consemnate creşteri mari pe turismul de business”, a explicat Linica Stan, directorul THR Marea Neagră.
Zonă balneară
Dacă Mamaia este cunoscută pentru distracţii şi cluburi de noapte, Eforiile au fost şi sunt în continuare specializate pe tratament balnear, cu o istorie de peste 100 de ani, spune Alin Burcea, preşedintele agenţiei Paralela 45. Izvoarele mezotermale din această zonă, nămolul de la Techirghiol şi, mai nou, nămolul de turbă din Balta Mangalia atrag turiştii la tratament în staţiunile din sudul litoralului. ”De anul acesta, exploatatăm Balta Mangalia al cărui nămol de turbă are proprietăţi miraculoase. De asemenea, nămolul de la Techirghiol şi izvoarele mezotermale de la noi din zonă sunt renumite pentru tratarea mai multor afecţiuni, însă este nevoie de o mai mare implicare a agenţilor economici şi a statului în promovarea lor pentru a atrage mai mulţi turişti străini”, a spune Stan.
Aceasta a dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la dispariţia de la un an la altul a unei importante zone de plajă. ”În ultimii 10 ani a dispărut 50% din suprafaţa de plajă din staţiuni, a fost înghiţită de mare. Aceasta este o problemă gravă, iar autorităţile centrale ar trebui să ia măsuri deoarece autorităţile locale nu dispun de fondurile necesare”, a explicat Linica Stan.
Radu Cristian, primarul din Mangalia susţine că taxele şi impozitele colectate de la cei 44.000 de locuitori ai oraşului nu pot susţine întreţinerea a şase staţiuni. “Nu ajung banii de la bugetul primăriei Mangalia pentru întreţinerea şi gospodărirea a şase staţiuni turistice, care se spune că sunt de interes naţional. Dacă sunt de interes naţional trebuie susţinute cu bani de la autoritatea centrală, de la Guvern. Vă întrebaţi de ce staţiunea Mamaia arată mai bine decât staţiunile din sudul litoralului? Pentru că în Constanţa sunt 300.000 de locuitori, iar primăria are în întreţinere o singură staţiune”, a declarat Radu Cristian.
Litoralul verde
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a lansat idea de brand ”litoralul verde” prin care vrea să susţină staţiunile Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti, Olimp, Neptun, Cap Aurora, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia, Vama Veche. Zona aceasta a litoralului atrage anual circa 70% din turiştii care vizitează staţiunile de la malul mării prin agenţii de turism. "Litoralul Verde s-a născut din dorinţa agenţiilor de turism de a susţine staţiunile din sudul litoralului sub un singur nume. Dorim ca acestea să rămână cât mai verzi, să aibă cât mai multe parcuri, zone de promenadă, locuri de joacă pentru copii şi plaje liniştite", a declarat Lucia Morariu, preşedintele ANAT.
Cât costă o vacanţă în sudul litoralului
Bugetul mediu alocat de români pentru vacanţele în ţară se situează între 370 şi 470 de euro de familie, în timp ce pentru destinaţiile în străinătate se cheltuiesc, în medie, 850-1.150 de euro. Tendinţele din anii trecuţi arată că familiile cu copii de până în 5 ani preferă, în cea mai mare parte, să meargă pe litoral românesc, iar restul aleg destinaţii externe precum Bulgaria, Turcia, Grecia, Creta sau Spania', a spus Alin Burcea. Preţurile pe litoral variază de la o staţiune la alta, în funcţie de perioada aleasă, de serviciile incluse, precum şi de numărul de zile incluse în pachet. Preţul unei nopţi de cazare în cameră dublă cu mic dejun inclus porneşte de la 250 de lei şi ajunge chiar şi la 400 de lei, iar la structurile de cazare de patru şi cinci stele, tariful ajunge la 500 de lei, respectiv 600 de lei