Dan Voiculescu,
presedintele Partidului Conservator, solicita o intalnire cu premierul Calin Popescu Tariceanu pentru a discuta impreuna cu reprezentantii patronatelor si sindicatelor din industria alimentara reducerea TVA la mancare.
Conservatorii nu renunta la ideea TVA diferentiata la alimente. Presedintele PC, Dan Voiculescu, i-a transmis ieri premierului Calin Popescu Tariceanu o scrisoare in care pledeaza pentru o cota diferentiata a TVA la produsele alimentare. Mesajul liderului conservatorilor survine declaratiei premierului Tariceanu, care a exclus ideea unei TVA diferentiata, motivand ca introducerea unei asemenea masuri creste nivelul coruptiei in administratie. Va prezentam integral textul scrisorii:
"Domnule Prim-Ministru, am aflat din mass-media pozitia dumneavoastra ferma impotriva unei cote diferentiate a TVA. Am observat ca afirmatiile facute se refera mai ales la «experienta nefericita» din trecut. Eu unul cred ca Guvernul si Romania trebuie sa se uite in primul rand la prezent si, mai ales, la viitor.
Daca am proceda asa, am vedea ca in Uniunea Europeana, spre care aspiram ca natiune, exista aceasta cota diferentiata a TVA la produsele alimentare, in Marea Britanie fiind chiar zero.
Sigur, noi nu suntem la nivelul de dezvoltare al Uniunii Europene. Dar va garantez ca nici nu vom ajunge prea rapid cu un popor care mananca si putin, si nesanatos.
Masura reducerii TVA la produsele alimentare de baza nu ar insemna doar preturi mai mici si o usurare pentru populatie. Ar insemna, ca si in cazul cotei unice de impozitare de 16%, o scadere masiva a evaziunii fiscale din industria alimentara si, implicit, o crestere a incasarilor la bugetul de stat. Ar insemna, totodata, o sporire a concurentei intr-un domeniu ce devine atractiv pentru investitii. Cresterea ofertei va «tine» preturile jos.
Dupa cum stiti, Partidul Conservator s-a consultat in ultima perioada cu patronatele si sindicatele din industria alimentara. Cautam impreuna cu partenerii sociali surse de finantare corecte pentru a promova in Parlament o initiativa legislativa fundamentata de reducere a TVA la produsele alimentare de baza.
Recent, am propus tuturor parlamentarilor, indiferent de orientarea politica, sa semneze alaturi de noi acest demers, pe care il dorim eficient si nu demagogic.
Eu cred ca o TVA diferentiata la produsele alimentare de baza poate constitui exceptia si nu regula.
De aceea, va rog, domnule prim-ministru, sa acceptati saptamana viitoare o intalnire la care sa participe atat initiatorul masurii, Partidul Conservator, cat si reprezentantii patronatelor si sindicatelor din industria alimentara.
Stiindu-va un om al dialogului, sunt convins ca argumentele ce va vor fi prezentate direct vor cantari in luarea unei decizii definitive asupra acestui subiect care intereseaza milioane de romani."