x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Lupta împotriva risipei alimentare, la loc comanda

Lupta împotriva risipei alimentare, la loc comanda

de Adrian Stoica    |    03 Iul 2017   •   22:09
Lupta împotriva risipei alimentare, la loc comanda
Sursa foto: Zoonar RF/Getty Images/Zoonar RF

Legea împotriva risipei alimentare se reîntoare la Ministerul Agriculturii pentru că în actuala formă este plină de neclarităţi, iar aplicarea ei ar fi făcut mai mult rău decât bine. Decizia de a retrage legea a fost luată de cabinetul Tudose, aplicarea ei fiind suspendată până la sfârşitul acestui an.

 

Legea care ar fi urmat să stopeze risipa alimentară obliga magazinele să doneze alimentele nevândute înainte cu trei zile de termenul de expirare sau să le vândă întreprinderilor sociale la puțin peste 3% din prețul lor. Mai mult, comercianții erau obligaţi să afișeze lângă casele de marcat un plan de reducere a risipei alimentelor pentru produsele aflate în curs de expirare. Legea trebuia aplicată din 21 mai,dar ea se va reîntoarce la Ministerul Agriculturii unde un grup de lucru va redacta un proiect de act normativ care să fie aplicabil atât juridic, cât și tehnic.

 

Decizia de retragere a fost luată după ce s-a constatat lipsa de claritate a legii, nefiind clar care sunt operatorii economici care trebuie sa aplice acest act normativ. Mai mult, din textul legii lipsesc definiţiile referitoare la data limită de consum.

Potrivit Ministerului Agriculturii, până acum în România nu a fost realizat un studiu prin care să se dimensioneze nivelul risipei alimentare la nivelul fiecărei etapă a lanțului agroalimentar.

 

Conform unui studiul al Comisiei Europene, cea mai mare risipă de alimente la nivel european este la consumatorii finali-49%. În sectorul de procesare risipa reprezintă 37%, la nivelul distribuţiei şi comerţului este 7%, în sectorul de alimentaţie publică de 5%, iar în sectorul agricol de 2%.

×