Guvernul va aproba sâmbătă cea de-a doua rectificare bugetară din acest an. Potrivit proiectului de ordonanţă care vizează rectificarea, majoritatea instituţiilor publice se vor alege cu bugetele tăiate. Printre acestea şi Ministerul Turismului care ar trebui să cheltuiască cu 30 de milioane de lei mai puţin. Rămâne de văzut dacă ministrul Elena Udrea va fi de acord cu acest plan.
Proiectul de rectificare bugetară prevede majorarea cheltuielilor bugetului de stat cu 5 miliarde de lei, prin suplimentarea alocaţiilor la Ministerele Muncii (cu peste 5,3 miliarde lei), Justiţiei, Administraţiei şi Internelor, Transporturilor şi Economiei, concomitent cu reducerea bugetelor la celelalte instituţii publice. Ministerul Muncii va primi un plus de 5,36 miliarde lei, pe fondul majorării subvenţiilor acordate bugetului asigurărilor sociale de stat (pensii) cu 5,54 miliarde lei şi reducerii cheltuielilor pentru programele cu finanţare nerambursabilă, iar Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va beneficia, pe sold, de încă 756,5 milioane lei, dintre care 364,9 milioane lei subvenţii pentru susţinerea transportului feroviar public de călători, conform proiectului citat de Mediafax. Şi Ministerul Economiei va primi bani 169,9 milioane de lei în principal pentru asigurarea producţiei de apă grea, programul de conservare şi închidere a minelor, dar şi pentru achitarea datoriilor bugetare la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi plata datoriilor către Societatea Naţională a Lignitului Oltenia Târgu Jiu. Ministerul Administraţiei şi Internelor va primi 66,2 milioane lei, cea mai mare parte a sumei urmând să fie repartizată prin hotărâre a Guvernului către bugetele locale şi utilizată exclusiv pentru achitarea obligaţiilor restante ale centralelor electrice de termoficare către bugetul de stat. Pentru sistemul integrat de securitate al frontierei de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor va beneficia de un plus de 353,6 milioane lei din credite externe. Justiţia va primi 61,3 milioane lei pentru achitarea integrală a drepturilor salariale până la sfârşitul anului 2009, precum şi pentru cheltuieli de întreţinere în vederea funcţionării normale a activităţii instanţelor judecătoreşti.
Celelalte instituţii publice se vor alege cu bugetul subţiat, potrivit proiectului de rectificare. Cele mai mari scăderi vor fi efectuate la Ministerul Dezvoltării (-346,5 milioane lei), Ministerul Educaţiei (-154,1 milioane lei), Ministerul Mediului (-108,3 milioane lei), Ministerul Sănătăţii (-113,1 milioane lei), Secretariatul General al Guvernului (-66 milioane lei), Ministerul Afacerilor Externe (-19,3 milioane lei), Ministerul Finanţelor (-74,5 milioane lei), Ministerul Agriculturii (-18,1 milioane lei), Ministerul Culturii (-72,3 milioane lei), Ministerul Comunicaţiilor (-43,1 milioane lei), Ministerul Tineretului şi Sportului (-77,8 milioane lei) şi Ministerul Turismului (-30 milioane lei).
La bugetul asigurărilor sociale de stat se propune suplimentarea veniturilor cu suma de 487,4 milioane lei, rezultând din diminuarea veniturilor sistemului public de pensii pe 2009 cu 5 miliarde lei aferente contribuţiilor de asigurări sociale de stat datorate de angajator şi asiguraţi concomitent cu majorarea subvenţiei acordată de la bugetul de stat cu 5,5 miliarde lei, pentru menţinerea echilibrului bugetului asigurărilor sociale de stat. În acelaşi timp, vor fi majorate cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat cu aceeaşi sumă de 487,4 milioane lei, din care 500 milioane lei necesare plăţii pensiilor de asigurări sociale de stat şi un minus de 12,1 milioane lei aferente cheltuielilor de personal şi de 0,5 milioane lei aferente programelor şi proiectelor de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
La bugetul asigurărilor pentru şomaj se propune diminuarea veniturilor pe sold cu 205,5 milioane lei aferente contribuţiilor de asigurări pentru şomaj datorate de angajator şi asiguraţi şi suplimentarea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj, pe sold, cu 895,3 milioane lei, din care 643,2 milioane lei necesare plăţii indemnizaţiilor de şomaj, 215,4 milioane lei aferente cotelor de contribuţii, 5,5 milioane lei aferente bunurilor şi serviciilor, 37,3 milioane lei aferente proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare şi un minus de 6,1 milioane lei aferente cheltuielilor de personal. "Totodată, având în vedere economiile obţinute în cadrul proiectului privind dezvoltarea sectorului social finanţat dintr-un împrumut extern acordat de BIRD, urmare finalizării acestuia în cursul lunii aprilie a.c., a fost necesară diminuarea sumelor alocate din credite externe în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, cu suma de 1,0 milioane lei şi în bugetul asigurărilor pentru şomaj cu suma de 0,47 milioane lei", se arată în document.
Pentru acest an, Guvernul estimează o reducere a veniturilor bugetului de stat cu 7 miliarde lei, din care 4,2 miliarde lei din TVA (estimare bazată pe accentuarea diminuării activităţii pe principalele ramuri ale economiei, respectiv în industrie cu 8%, construcţii cu 16,9%, sectorul serviciilor cu 6,2%, agricultură cu 12%), 443 milioane lei din impozitul pe profit (cauzat, în principal, de reducerea cifrei de afaceri şi diminuarea productivităţii muncii în economie) şi 362,2 milioane lei din accize, ca urmare a scăderii cu 2% a industriei prelucrătoare fabricarea produselor din tutun.
Veniturile bugetului consolidat sunt prognozate în scădere cu 17,4 miliarde lei, dintre care 7 miliarde lei de la bugetul de stat, 2,1 miliarde lei de la bugetele locale, 205 milioane lei la bugetul pentru şomaj, 2,9 miliarde lei la venituri proprii şi 5,9 miliarde lei din sume care se consolidează, cu un plus de venituri de 487 milioane lei la bugetul asigurărilor sociale de stat şi 500 milioane lei la bugetul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Cheltuielile bugetului consolidat sunt reduse cu 5,2 miliarde lei, rezultând din scăderi la bugetele locale (- 2 miliarde lei), venituri proprii (-2,4 miliarde lei), sume care se consolidează (-5,9 miliarde lei) şi datoria publică (-1,9 miliarde lei) şi suplimentarea cheltuielilor la bugetul de stat (5 miliarde lei), bugetul asigurărilor sociale de stat (487 milioane lei), bugetul asigurărilor pentru şomaj (895 milioane lei), credite externe (345 milioane lei), bugetul CNADNR (500 milioane lei).
"Urmare a scăderii semnificative a veniturilor bugetare, este nevoie de o redimensionare a deficitului bugetar, pe baza schimbărilor apărute în economie. În aceste condiţii se estimează un nivel al deficitului bugetului general consolidat de 7,3% din Produsul Intern Brut", se arată în document. Guvernul invocă totodată reducerea veniturilor încasate din contribuţii sociale, precum şi deteriorarea unor indicatori care au stat la baza fundamentării bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului asigurărilor pentru şomaj. "Din cauza mediului extern nefavorabil, România se confruntă cu o recesiune economică mai severă decât s-a anticipat iniţial. Deşi implementarea programului anti-criză a reuşit să ducă la normalizarea condiţiilor financiare, contracţia activităţii economice se anticipează a fi mai mare faţă de proiecţiile iniţiale", se arată în proiectul de rectificare bugetară.
Pentru întregul an 2009 se anticipează o contracţie a activităţii economice de -8% până la -8,5%, astfel încât produsul intern brut se estimează să înregistreze o valoare nominală de 497,32 miliarde lei.
Sume mai mici pentru programe finanţate din fonduri externe
Cheltuielile de la buget pentru programe cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare se vor reduce cu 1,7 miliarde de lei, după rectificarea bugetară, având în vedere execuţia bugetară pe acest segment în primele şase luni ale acestui an. Cele mai mari reduceri pe partea de cheltuieli se vor realiza la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (-258,3 milioane lei), cel al Economiei (-167,6 milioane lei), Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (-154,18 milioane lei) şi cel al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (-153,7 milioane lei). Costurile pentru programe finanţate din fonduri externe nerambursabile vor fi diminuate cu peste 100 de milioane de lei la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Per total, cheltuielile pentru programe cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare vor scădea cu 1,25 miliarde de lei la bugetul de stat.
Pe angajamentele ordonatorilor de credite cu venituri proprii, cheltuielile aferente programelor cu finanţare nerambursabilă se diminuează cu 459,8 milioane lei, exclusiv de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Totodată, costurile aferente programelor cu finanţare rambursabilă se vor diminua în urma rectificării bugetare cu 307,4 milioane de lei.
Cheltuielile de personal scad cu 126,24 miliarde de lei
Cheltuielile de personal incluse în bugetul de stat şi la ordonatorii principali de credite cu venituri proprii vor fi reduse la rectificarea bugetară cu numai 126,24 de milioane lei, cele mai mari reduceri urmând să fie operate la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Finanţelor Publice şi SRI. Astfel, cheltuielile de personal programate pentru Ministerul Administaţiei şi Internelor (MAI) vor scădea cu 103 milioane lei, la Ministerul Finanţelor Publice cu 33,3 milioane lei, iar la Serviciul Român de Informaţii cu 23,8 milioane lei. Reduceri mai însemnate se vor efectua şi la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (18,1 milioane lei), Curtea de Conturi (17,8 milioane lei) şi Ministerul Public (14,2 milioane lei). Suplimentări de bani pentru salarii vor primi Ministerul Apărării Naţionale, cu 140 de milioane lei, Ministerul Educaţiei 23,3 milioane lei şi Ministerul Justiţiei 11,2 milioane lei.
Citește pe Antena3.ro