x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mediu - Taxa auto trebuie modificată

Mediu - Taxa auto trebuie modificată

11 Feb 2008   •   00:00

Autorităţile române  trebuie să ia măsuri urgent cu privire la taxa auto, în caz contrar România va ajunge la Curtea Europeană de Justiţie.



Autorităţile române  trebuie să ia măsuri urgent cu privire la taxa auto, în caz contrar România va ajunge la Curtea Europeană de Justiţie.

"În măsura în care legislaţia privind taxa auto va fi modificată şi va intra în vigoare, CE va opri procedura de infrigement declanşată împotriva României, în caz contrar urmând a se ajunge la Curtea Europeană de Justiţie”, a explicat Leonard Orban, comisar European. Oficialul a declarat că există o înţelegere între Bucureşti şi Bruxelles asupra unui text de modificare a legislaţiei româneşti.

Acesta a mai spu că prevederile europene spun că sumele încasate de stat din taxe incompatibile cu aquis-ul comunitar sunt returnate. El a mai spus că, în cazul taxei deja încasate, procentul care va fi returnat urmează să fie stabilit de autorităţile de la Bucureşti, posibil în colaborare cu cele de la Bruxelles. "Soluţia găsită de autorităţile române împreună cu cele de la Bruxelles în legătură cu taxa auto este de natură să garanteze că România nu va ajunge la CEJ”, a explicat Adrian Ciocănea, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene.
    

×
Subiecte în articol: economic