x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mediul de afaceri solicită noului Guvern abrogarea controversatei OUG 114 și a măsurii Split TVA

Mediul de afaceri solicită noului Guvern abrogarea controversatei OUG 114 și a măsurii Split TVA

19 Noi 2019   •   13:56
Mediul de afaceri solicită noului Guvern abrogarea controversatei OUG 114 și a măsurii Split TVA

Mediul de afaceri solicită noului Guvern abrogarea OUG 114/2018 şi a măsurii Split TVA, care au avut un impact negativ semnificativ asupra firmelor româneşti, a declarat Alex Milcev, partener în cadrul firmei de consultanţă EY România.
"Aşteptăm cu nerăbdare să treacă prima perioadă de acomodare a noului Guvern, ca să vorbim concret de noile măsuri pe care mediul de afaceri le consideră oportune. Aş atinge aici câteva momente de care am fost întrebaţi din partea mediului de afaceri şi pe care noi, şi nu numai noi, le considerăm ca fiind de importanţă", a precizat Milcev.

El a început lista de măsuri necesare cu abrogarea OUG 114, probabil cel mai cunoscut subiect de discuţie al acestui an, care a avut impact asupra a cel puţin trei industrii: telecom, energie şi sectorul bancar. "Toată lumea din mediul de afaceri consideră că Ordonanţa 114 nu a fost oportună. Aici se pune problema în ce măsură efectele ei pot fi desfăcute, total sau parţial, şi aşteptăm o poziţie a Guvernului legat de o parte sau de toate măsurile", a spus Milcev.

Potrivit acestuia, impactul financiar cel mai mare a fost în ceea ce priveşte taxa pe activele bancare, taxa în domeniul telecom şi cea din sectorul energiei.
"Pe scurt, considerăm că această ordonanţă trebuie abrogată, aşa cum a spus partidul actual de la guvernare, când a fost în opoziţie. Să vedem dacă se ajunge la această măsură. Evident, trebuie făcut un studiu foarte detaliat legat de impactul bugetar. Ştim cu toţi contexul acum: sfârşit de an, avem deficit mare, mic, deci cu siguranţă nu este simplu", a continuat reprezentatul companiei de consultanţă.

Milcev a mai arătat că o altă măsură care trebuie corectată este Split TVA, care a atras un risc de infringement pentru România din partea Comisiei Europene.
"Guvernul a promovat un proiect de ordonanţă prin care urma să ia măsuri pentru a nu ajunge la infringement, adică urma să facă Split TVA 100% opţional, pentru a nu fi încălcată directiva europeană. Noul Guvern nu are de ales, va trebui să revină repede asupra acestui aspect. Ne aşteptăm ca acest Split TVA să dispară cu totul, adică să nu devină opţional, ci pur şi simplu această complicaţie din legislaţie să dispară", a precizat Milcev.

Oficialul EY a susţinut că alte măsuri care trebuie să fie prioritare sunt legea privind consolidarea fiscală, aflată în acest moment în Camera Deputaţilor, dar şi acordarea de facilităţi fiscale pentru zona de cercetare şi dezvoltare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: OUG 114 Split TVA