x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Metrorex a primit patru oferte pentru construcţia magistralei 5

Metrorex a primit patru oferte pentru construcţia magistralei 5

10 Noi 2010   •   00:00

Un număr de patru consorţii şi firme au depus oferte finale la licitaţia pentru construcţia magistralei 5 de metrou, tronsonul Râul Doamnei-Haşdeu, urmând ca în aproximativ două luni să fie desemnat câştigătorul.
Consorţiul turco-rus Dogus-Gulermak-Moscovskii-Metrostroi-Salini a depus o ofertă de 1,076 miliarde lei şi un timp de execuţie de 22 luni, potrivit Mediafax.
Asocierea formată din firmele Strabag (Austria) şi Straco Grup (România) a depus o ofertă de 1,94 miliarde lei şi un timp de execuţie de 30 luni.
Asocierea Astaldi (Italia), FCC (Portugalia), Delta ACM (România) şi AB Construct a venit cu o ofertă de 918,93 milioane lei şi o durată de execuţie de 25 de luni.
Firma Aktor din Grecia a prezentat o ofertă de 1,009 miliarde lei, cu un timp de execuţie de 25 de luni.
Totodată, consorţiul din care face parte firma Dogus a mai depus o ofertă alternativă, de 1,011 miliarde lei şi o durată de execuţie de 22 luni, şi asocierea din care face parte firma Astaldi o ofertă alternativă de 904,32 milioane lei şi o durată de 22 luni.
Toate preţurile sunt exprimate fără TVA. Proiectul va fi finanţat de Banca Europeană de Investiţii.
În prima fază a licitaţiei au depus oferte 18 consorţii şi firme, din care s-au precalificat şase, pentru ca la sfârşit doar patru asocieri să depună ofertele finale.
"Ofertele finale sunt în curs de analiză şi preconizăm că la începutul anului vom avea contractele semnate, atât pentru lotul Râul Doamnei-Haşdeu, cât şi pentru lotul staţia şi depoul Valea Ialomiţei. În mai puţin de cinci ani cred că putem circula şi sper să găsim acei constructori care să lucreze bine", a declarat directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte.
La licitaţia care vizează construcţia depoului şi a staţiei Valea Ialomiţei au depus oferte 18 companii, din care şase s-au precalificat şi au depus oferte finale. Cele şase consorţii sunt aceleaşi ca pentru primul lot, mai puţin asocierea Astaldi-FCC, în locul căreia a depus ofertă compania Alpine.

×
Subiecte în articol: economic