x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Microsoft, anchetată pentru şpăgi date în România, Italia şi China

Microsoft, anchetată pentru şpăgi date în România, Italia şi China

de Daniel Ionaşcu    |    19 Mar 2013   •   20:32
Microsoft, anchetată pentru şpăgi date în România, Italia şi China
Sursa foto: Vlad Dumitrescu/Intact Images

Departamentul american al Justiţiei şi Comisia de Valori Mobiliare din SUA investighează Microsoft pe motiv că o serie de intermediari ai gigantului software au dat mită în România la Ministerul Comunicaţiilor, scrie Wall Street Journal, care citează surse.

Publicaţia nu oferă detalii despre perioada în cauză, însă conform DC News, firma Dim Soft Srl a câştigat în 2009 o licitaţie organizată de Ministerul Comunicaţiilor, în valoare de 100 de milioane de euro, pentru 163.427 licenţe software. Ulterior, acordul-cadru cu firma respectivă este anulat iar ministerul a acordat contractul unui consorţiu alcătuit în jurul unei entităţi numită D-CON.NET. Ag. Aceasta era înregistrată în Elveţia şi, cu puţin timp înainte tocmai cumpărase Dim Soft, mai scrie DC News.

De asemenea, Microsoft mai este investigată pentru plata unor şpăgi în China direct de către o serie de oficiali ai săi, plus pentru o serie de consultanţi din Italia, prin care s-au făcut cadouri către o serie de oficiali. Investigaţia este încă la început iar Microsoft nu a fost acuzată încă oficial.

Legislaţia americană interzice acordarea de mită tuturor companiilor listate în SUA, fie ele americane, fie străine. Legea a fost instituită în 1977. Din 2009 încoace, Departamentul de Justiţie a investigat 108 cazuri iar Comisia de Valori Mobiliare din SUA alte 77, penalităţile totalizând 2 miliarde de dolari, potrivit statisticilor oferite de firma de avocatura Gibson, Dunn & Crutcher LLP.

×
Subiecte în articol: Microsoft mita