x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Finanţelor a atras, luni, 357 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 4,46% pe an

Ministerul Finanţelor a atras, luni, 357 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 4,46% pe an

11 Mar 2019   •   15:26
Ministerul Finanţelor a atras, luni, 357 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 4,46% pe an

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 357 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 85 de luni, la un randament mediu de 4,46% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 300 de milioane de lei, iar băncile au subscris 610,9 milioane de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi în valoare de 2,47 miliarde de lei de la băncile comerciale, în luna martie, din care 400 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 1,8 miliarde de lei prin redeschiderea unor emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 270 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Faţă de luna februarie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 570 milioane de lei de lei. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ministerul Finanţelor Publice