x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 817 milioane lei în urma unei licitaţii

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 817 milioane lei în urma unei licitaţii

de Redacția Jurnalul    |    29 Mai 2023   •   19:15
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 817 milioane lei în urma unei licitaţii

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 817 milioane lei în urma unei licitaţii de obligaţiuni scadente în 2030, la un randament de 7,09% pe an.

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 817 milioane lei în urma unei licitaţii de obligaţiuni cu o valoare nominală de 700 milioane lei, la un randament de 7,09% pe an.

Finanţele au redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2030, la licitaţie participând şapte dealeri primari, relatează ZF.

Volumul total al cererii a fost de 1,04 miliarde lei, din care ofertele competitive au însumat 838 milioane lei, iar cele necompetitive 208 milioane lei.

Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 622 milioane lei, iar 22 milioane lei în contul clienţilor..

Rata cuponului a fost de 8%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare a fost de 7,09%.

 

(sursa: Mediafax)

 

×