x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Model ONU si UE

Model ONU si UE

09 Mai 2005   •   00:00

Advice Students organizeaza, incepand din 10 mai, proiectul de cariera "Model ONU & UE", care se desfasoara in multe universitati din strainatate.



Evenimentul isi propune sa familiarizeze studentii romani cu activitatea organizatiilor internationale si sa faciliteze contactul intre studenti si membrii ambasadelor. In prima zi vor avea loc doua conferinte deschise, la care vor participa ambasadori ai tarilor membre UE si ONU, reprezentanti ai Ministerului Integrarii si ai Ministerului Afacerilor Externe. Ambasadorii vor dezvalui studentilor secretele profesiei de diplomat de cariera, situatia tarii pe care o reprezinta in cadrul organismelor internationale, iar reprezentantii celor doua ministere le vor impartasi participantilor amanunte referitoare la situatia Romaniei in drumul spre recunoasterea europeana. Cea de-a doua zi a evenimentului va debuta cu un training sustinut de Monica Cercelescu, de la Saptamana Financiara. In aceeasi zi si in ziua urmatoare se vor organiza simulari ale Comisiei Europene, Consiliul de Securitate al ONU si Consiliul Europei, in timpul carora participantii vor fi pusi in situatii inedite si in conjuncturi in care vor lua deciziile strategice.

×
Subiecte în articol: economic