x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Modul de derulare a unui proiect finanţat din fonduri UE va fi verificat de autorităţi în trei etape

Modul de derulare a unui proiect finanţat din fonduri UE va fi verificat de autorităţi în trei etape

18 Ian 2011   •   23:05

Modul de derulare a unui proiect finanţat din fonduri europene va fi verificat de autorităţi în trei etape, respectiv după depunerea primei cereri de rambursare, la un stadiu de 40% de implementare şi la finalizarea proiectului, şi nu după fiecare cerere de rambursare, ca în prezent.

Decizia a fost luată în discuţia avută azi de premierul Emil Boc cu reprezentanţi ai instituţiilor implicate în gestionarea Programului Operaţional Regional.

"O propunere în scopul creşterii volumului de plăţi către beneficiari, desprinsă în urma discuţiilor, se referă la schimbarea procedurilor privind verificările în teren. Astfel, propunerea constă în verificarea în teren a derulării proiectului după prima cerere de rambursare, la stadiul de 40% de implementare a proiectului şi la finalizarea lui, eliminându-se procedura verificării în teren după fiecare cerere de rambursare", se arată într-un comunicat al Guvernului, citat de Mediafax.

O altă măsură avută în vedere de Guvern se referă la reducerea termenului pentru procesarea cererilor de rambursare de la 60 la 45 de zile.

Sursa citată mai arată că ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a afirmat că o altă soluţie avută în vedere, în scopul îmbunătăţirii absorbţiei fondurilor europene, se referă la instituirea obligativităţii, pentru beneficiari, ca la momentul semnării contractului să aibă pregătit caietul de sarcini şi documentaţia pentru licitaţie.

×