x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Motoarele creşterii economiei româneşti

Motoarele creşterii economiei româneşti

05 Iul 2008   •   00:00
Motoarele creşterii economiei româneşti

Leul slab şi vremea bună au stimulat creşterea comenzilor industriale şi construcţiile în România în primele cinci luni ale anului cu 13,3%, respectiv 32,9%.

Leul slab şi vremea bună au stimulat creşterea comenzilor industriale şi construcţiile în România în primele cinci luni ale anului cu 13,3%, respectiv 32,9%.


Sectoarele industrial şi cel al construcţiilor au înregistrat creşteri puternice în primele cinci luni ale anului. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), valoarea comenzilor noi din industrie a crescut cu 13,3% din ianuarie pînă în mai faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 32,9% în primele cinci luni. Deprecierea leului faţă de euro din primele luni ale anului a ajutat industria, care acum este mai competitivă, în timp ce vremea bună a stimulat construcţiile.

În luna mai, faţă de aceeaşi lună a anului 2007, comenzile noi au urcat cu 20,2% în toate marile grupe industriale. Astfel, industria bunurilor de uz curent a crescut cu 18,1%, iar cea a bunurilor intermediare cu 21,6%. Conform INS, comenzile din sectorul bunurilor de folosinţă îndelungată s-au majorat cu 15,1% şi cele din industria bunurilor de capital cu 12,9%.

Comparativ cu luna aprilie, în mai, comenzile noi au avansat cu 0,9%, bazate pe creşterile din industria bunurilor de folosinţă îndelungată, care a înregistrat un avans de 8,6%, bunurilor de uz curent (+7,8%) şi industria bunurilor de capital (+1,7%). Singura scădere, de 2,8%, a fost înregistrată de industria bunurilor intermediare.

AFACERI. De altfel, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 5,2% în primele cinci luni faţă de intervalul ianuarie-mai al anului 2007. Utilităţile au înregistrat cele mai mari creşteri, împreună cu industria prelucrătoare, în vreme ce industria extractivă s-a diminuat din cauza scăderii cererii. Astfel, industria energiei electrice, termice, de gaze naturale şi apă a cunoscut un avans de 28,3%, prelucrarea a crescut cu 2,7%, în vreme ce mineritul a înregistrat un declin cu 5,1%.

În luna mai, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2007, volumul cifrei de afaceri din industrie a urcat cu 7,3%, evoluţie bazată pe creşterile din industria energiei şi a utilităţilor, ce a înregistrat un plus de 29,6%, şi cea prelucrătoare, cu 5,6% mai mult. Statisticile mai arată că mineritul a scăzut cu 3,5%.


URMĂRI. Partea bună a acestor creşteri este că România nu mai este doar o ţară unde doar se consumă, ci unde se şi produce. Efectul negativ este însă că tot ceea ce se produce este din ce în ce mai scump. Conform unui comunicat al INS, preţurile producţiei industriale au crescut în luna mai cu 16,8% comparativ cu luna mai a anului trecut. Astfel, preţurile la produsele industriei energetice au crescut cu 18,3%, industria extractivă e mai scumpă cu 11%, iar energia electrică, termică, gaze şi apă au urcat cu 3%. Inflaţia anuală era 8,49 % în luna mai.

 

Construcţiile cresc cu o treime

În acelaşi timp, trecerea sezonului rece a impulsionat construcţiile, al căror volum a crescut cu aproape o treime în primele cinci luni. Conform INS, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 32,9% în primele cinci luni. Cel mai mult au crescut clădirile nerezidenţiale (fabrici, hale industriale), care au urcat cu 35,1%, în vreme ce sectorul locuinţelor cu 34,1%. În acelaşi timp, construcţiile inginereşti au crescut şi ele cu 31,6%. Considerînd pe structură, întreţinerile de clădiri au avansat cu 33,9%, construcţiile noi au urcat cu 32,9%, în vreme ce reparaţiile capitale au crescut şi ele cu 30,8%. Comparativ cu luna aprilie a acestui an, lucrările de construcţii au crescut în termeni reali cu 10,5%. Faţă de luna mai a anului 2007, indicii lucrărilor de construcţii (rezidenţial, nerezidenţial şi construcţii inginereşti) au crescut cu 33,9%.

×