Preţul de referinţă pentru un kilometru de autostradă în zona de munte nu ar trebui să depăşească 6,1 milioane de euro, iar pentru zona de câmpie costul este de maxim 3,86 milioane de euro, potrivit standardelor de cost elaborate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).
Pentru zone de deal standardul de cost este de 5,05 milioane de euro pe kilometru.Din datele prezentate pentru contractele aflate în derulare reiese că preţul mediu pe un kilometru de autostradă este de aproximativ 5,5 milioane de euro pentru Arad-Timişoara, 6,5 milioane de euro pentru Medgidia-Constanţa şi 7 milioane de euro pentru Cernavodă-Medgidia.
Lista de preţuri a fost publicată pe site-ul MTI, pentru consultare publică, costurile putând fi modificate, în funcţie de rezultatul dezbaterii.
Preţul nu include costul pentru lucrări precum construcţia de poduri, pasaje, viaducte, tuneluri, noduri rutiere, lucrări de consolidare ale terenului, hidrotehnice, dotări ale drumului (iluminat, panouri antiorbire, parcări), lucrări pentru protecţia mediului, monitorizarea şi telefonizarea.
La stabilirea standardelor de cost s-au luat în considerare preţurile din ianuarie pentru materiale, utilaje şi transport, salariu mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei anului 2009 pentru lucrările de manoperă, costuri pentru asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în preţ, pentru accidente de muncă şi pentru o distanţă de transport a materialelor de 25 de kilometri.
Totodată, pentru cheltuielile indirecte şi profitul constructorului s-a luat în calcul un procent de 10%, respectiv 5%.
Aceste standarde de cost sunt orientative şi valabile timp de un an, urmând să fie actualizate pe baza indicelui preţurilor de consum publicat de INS sau în baza lucrărilor de acelaşi tip executate ulterior.
"Creşterea costului unitar de referinţă datorată, în special, altor condiţii decât cele definite în prezentul standard se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei", se arată în proiectul MTI.
Pentru modernizarea drumurilor naţionale de clasa tehnică III (drumuri secundare cu trafic şi viteză reduse), preţul de referinţă este de 761.000 de euro, iar pentru construcţia unuia nou 1,4 milioane de euro.
Citește pe Antena3.ro