Aparatul administrativ al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) va fi restructurat prin organizarea instituţiei pe direcţii de specialitate şi direcţii de sinteză, cu stabilirea clară a responsabilităţilor, etapă care are ca termen de finalizare luna decembrie a acestui an, au declarat sursele Mediafax. Sursele au menţionat că restructurarea va fi operată în baza unei evaluări externe, pentru a implementa principiile bunei guvernări şi a supraveghea entităţile subordonate MTI. CNADNR, CFR şi CFR Călători vor fi reorganizate până în luna decembrie în vederea restabilirii echilibrului financiar, iar pentru anul viitor sunt prevăzute elaborarea unui plan de redresare economico-financiară şi continuarea procesului de privatizare a CFR Marfă SA. Planul prevede reorganizarea până în decembrie 2010 a asistenţei medicale specifice şi sociale pentru personalul din transporturi în unităţile spitaliceşti şi în ambulatoriile de specialitate ale reţelei sanitare proprii a MTI. Vor fi încheiate contracte de performanţă multianuale între MTI - CNADNR, MTI - CN CFR SA, iar bugetarea multianuală în baza indicatorilor tehnico-economici va fi extinsă la toate companiile din subordinea şi sub autoritatea MTI. Planul de acţiuni a fost întocmit cu asistenţă din partea Băncii Mondiale şi cuprinde recomandările acestei instituţii.