x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Negocierile pentru achiziţia Enel România vor fi finalizate în februarie

Negocierile pentru achiziţia Enel România vor fi finalizate în februarie

de Redacția Jurnalul    |    17 Ian 2023   •   12:00
Negocierile pentru achiziţia Enel România vor fi finalizate în februarie
Sursa foto: Hepta

Public Power Corp (PPC), cea mai mare companie de electricitate din Grecia, a avansat în negocierile pentru achiziţia Enel România, surse din interiorul companiei declarând pentru ziarul grecesc Naftemporiki că procesul este finalizat în proporţie de 70%.

Cu excepţia apariţiei unor situaţii neprevăzute, tranzacţia ar urma să fie semnată în cel mult 2-4 săptămâni.

Astfel, potrivit surselor citate de presa elenă, negocierile dintre PPC şi grupul italian Enel pentru achiziţionarea Enel România sunt într-un stadiu foarte avansat şi se vor finaliza cel târziu până la jumătatea lunii februarie.

Verificarea activelor Enel România (due diligence) progresează rapid şi nu a scos la iveală până acum surprize neplăcute, se mai arată în articolul citat.

În cazul finalizării cu success a negocierilor, Consiliul de Administraţie al PPC, listată la bursa din Atena, va decide dacă societatea va prezenta o ofertă obligatorie către Enel şi valoarea acesteia.

Grupul italian Enel a declarat în noiembrie 2022 că are în vedere vânzări de active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoriile, cea mai mare parte a planului de cesiune urmând să fie realizată până la sfârşitul lui 2023.

Decizia legată de Enel va marca o schimbare de strategie pentru PPC, care se va extinde astfel pe piaţa din Balcani - o prioritate strategică pentru companie şi care serveşte, de asemenea, obiectivului mai larg de a îmbunătăţi poziţia geostrategică a Greciei în regiune -, crescând în acelaşi timp substantial, cu 623 MW, portofoliul de resurse regenerabile de energie.

Potrivit surselor citate, negocierile PPC pentru preluarea Enel România înseamnă că grupul elen nu este interest de Enel Green Power Greece, filiala elenă a grupului italian de energie. Un motiv ar fi costul mai mic al activelor din România faţă de cele din Grecia.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: enel romania negocieri finalizate