x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noi precizări despre obținerea Certificatului de Situație de Urgență

Noi precizări despre obținerea Certificatului de Situație de Urgență

02 Apr 2020   •   11:29
Noi precizări despre obținerea Certificatului de Situație de Urgență

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) a publicat noi detalii despre emiterea Certificatului de Situaţie de Urgenţă (CSU) pentru companii.

Beneficiarii programelor naţionale care au închis sau redus activitatea îşi pot suspenda, la cerere, obligaţiile contractuale pe perioada stării de urgenţă, prin următoarea procedură:

- transmiterea unei notificări prin e-mail către Agenţia pentru IMM, Atragere Investiţii, Promovare Export (AIMMAIPE) cu care a încheiat acordul de finanţare privitor la solicitarea de a suspenda clauzele contractuale, fără a aştepta răspuns de la instituţie;

- solicitarea online pe site-ul www.prevenire.gov.ro a unuia dintre tipurile de Certificat de Situaţie de Urgenţă - Tip 1 (albastru) sau Tip 2 (galben), emise de către MEEMA, conform Ordinului Ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri nr. 791/2020.

Certificatul se va prezenta ulterior reprezentanţilor AIMMAIPE, la vizitele de monitorizare, sau se va folosi în această perioadă în relaţiile cu instituţiile publice pentru obţinerea de facilităţi de creditare, măsuri de sprijin, relaţiile comerciale, pentru amânarea la plată a serviciilor de utilităţi, invocarea de forţă majoră.

Aceștia pot beneficia de șomaj tehnic prin depunerea,  prin poșta electronică, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, a unei cereri semnate şi datate de reprezentantul legal, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de indemnizaţie.

Actele adiţionale se vor încheia după finalizarea stării de urgenţă.

Prelungirea termenului de depunere a decontului pentru beneficiarii SUN 2018, MEEMA are în vedere solicitările beneficiarilor de prelungire a termenului de decont şi va acţiona în acest sens în perioada următoare.

Societăţile care au deschis activitatea în perioada decembrie 2019 - februarie 2020 şi nu pot justifica o scădere de 25% a veniturilor pot opta pentru Certificat de Situaţie de Urgenţă de tip TIP 1 (ALBASTRU) - destinat solicitanţilor care cer acordarea pentru că au întreruperea totală sau parţială a activităţii ca urmare a efectelor deciziilor emise de autorităţile publice în perioada stării de urgenţă.

Semnătura electronică, în procesul de obţinere al CSU, declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal, prin care solicitantul îşi asumă că toate informaţiile furnizate în vederea obţinerii certificatului sunt conforme cu realitatea şi respectă legislaţia în vigoare, va fi semnată de reprezentantul legal.

În situaţia în care reprezentantul legal nu deţine semnătură electronică, acesta poate semna olograf, urmând ca toate documentele ce urmează să fie încărcate în platforma http://prevenire.gov.ro, inclusiv declaraţia pe propria răspundere, să fie semnate electronic de către împuternicit. Poate fi împuternici tsă semneze electronic documentele și contabilul societăţii. În declaraţia pe propria răspundere există un câmp în acest sens.

×