x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Nou record de coșmar - ROBOR la 3 luni a ajuns la 2,73%

Nou record de coșmar - ROBOR la 3 luni a ajuns la 2,73%

09 Mai 2018   •   11:47
Nou record de coșmar - ROBOR la 3 luni a ajuns la 2,73%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, atinge un nou record al ultimilor trei ani şi jumătate, acesta ajungând miercuri la 2,73% pe an, de la 2,68% pe an cât era marţi, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR). 

O valoare mai mare a fost înregistrată pe 15 octombrie 2014, respectiv 2,77% pe an. 

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR se situa la 2,05% în condiţiile în care, în perioada similară a anului trecut indicatorul era la 0,91% pe an. 

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a urcat la 2,87% pe an. De asemenea, ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale, "a sărit" la 2,91% pe an, de la 2,83% pe an marţi, iar indicele ROBOR la 12 luni a urcat cu 0,1 puncte procentuale la 2,96% pe an. 

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât, luni, majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2,25% pe an, începând cu data de 8 mai. AGERPRES

×
Subiecte în articol: robor robor la 3 luni