x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noua taxa auto atrage rable in tara

Noua taxa auto atrage rable in tara

de Elena Stan    |    28 Ian 2008   •   00:00
Noua taxa auto atrage rable in tara

MEDIU ● Cei care au platit deja taxa de prima inmatriculare raman cu buza umflata. Taxa de poluare create la maainile noi ai scade la cele vechi
Taxa de prima inmatriculare sau taxa de poluare pentru autovehicule? Indiferent de denumire, noua modalitate de calcul a taxei a bagat in ceata romanii care asteptau cu sufletul la gura publicarea noilor valori.
MEDIU ● Cei care au platit deja taxa de prima inmatriculare raman cu buza umflata. Taxa de poluare create la maainile noi ai scade la cele vechi
Taxa de prima inmatriculare sau taxa de poluare pentru autovehicule? Indiferent de denumire, noua modalitate de calcul a taxei a bagat in ceata romanii care asteptau cu sufletul la gura publicarea noilor valori.


Desi autoritatile romane nu au primit ok-ul din partea Comisiei Europene asupra noilor valori si a modalitatii de calcul, informatiile au fost facute publice. "Taxa de poluare a autovehiculelor reprezinta un regres fata de taxa de prima inmatriculare, in vigoare si azi. Nivelul taxei pentru masinile noi se dubleaza sau chiar se tripleaza, iar pentru cele second hand se micsoreaza substantial", a explicat Marius Carp, analist al pietei auto. Doritorii trebuie sa stie ca taxa se plateste integral, nu in rate, la prima inmatriculare in Romania si ca taxa nu se aplica retroactiv. Desi initial se vehicula ca noua modalitate de calcul va intra in vigoare in luna martie, autoritatile au nevoie de trei luni pentru a elabora normele de aplicare. Astfel, noua taxa va intra in vigoare la data de 1 iulie deoarece reprezentantii Ministerului Mediului si cei ai Ministerului Economiei vor avea la dispozitie 90 de zile pentru elaborarea normelor de aplicare.


MEDIU. Odata cu intrarea in vigoare a actului normativ se va schimba destinatia sumei incasate din taxa de poluare pentru autovehicule. Astfel, administratorul banilor va fi Administratia Fondului de Mediu, care va aloca sume importante pentru implementarea unor proiecte pe termen lung. "Banii vor merge catre Programul de innoire a parcului national auto si la programul de creare de spatii verzi. De asemenea, vor fi ajutati locuitorii care vor sa schimbe sistemul clasic de incalzire cu gaze naturale cu sisteme ce utilizeaza energie geotermala, eoliana sau solara, acestea fiind energii regenerabile. Tot din aceste sume vor fi plantati pomi, care ajuta la stabilizarea curentilor si impiedica inundatiile", a explicat Mihai Toti. Acesta a mai spus ca trebuie sa indeplinim si alte legi europene conform carora la nivelul Uniunii Europene gazele cu efect de sera trebuie sa scada cu 20%.


SCUTITE. Vehiculele istorice, masinile confiscate sau intrate potrivit legii in proprietatea privata a statului si cele destinate competitiilor sportive definite conform prevederilor legale in vigoare sunt scutite de plata taxei de poluare pentru autoturisme, conform legii. De asemenea, mai sunt scutite si autovehiculele acordate institutiilor de invatamant, sanatate si cultura, ministerelor, altor organe ale administratiei publice, structurilor patronale si sindicale reprezentative la nivel national, asociatiilor si fundatiilor de utilitate publica, de guverne straine, organisme internationale si organizatii nonprofit si de caritate, prin donatii sau finantate direct din imprumuturi nerambursabile, precum si din programe de cooperare stiintifica si tehnica.


Procese pentru recuperarea banilor

Deocamdata, cei care au platit taxa de prima inmatriculare isi pot recupera banii doar in urma unor decizii date de instantele judecatoresti. Deja cateva persoane care au platit taxa de prima inmatriculare au dat in judecata Ministerul Finantelor si au castigat procesul, urmand sa-si recupereze valoarea taxei. In tari precum Polonia si Ungaria, care au avut taxe similare, CE a stabilit ca autoritatile sa dea banii inapoi oamenilor.

Leonard Orban, comisarul european pentru multilingvism, a declarat ca exista o decizie a Curtii Europene de Justitie care prevede ca sumele obtinute prin colectarea unor taxe care nu sunt compatibile cu acquis-ul comunitar trebuie rambursate. In consecinta, romanii vor putea sa isi recupereze banii platiti, a spus Orban. Anul trecut, statul a incasat din taxa de prima inmatriculare peste 245 de milioane de euro, iar pentru anul acesta Ministerul Finantelor se asteapta la incasari de circa 200 de milioane de euro.

Victor Bostinaru, europarlamentarul PSD, a cerut CE sa solicite eliminarea taxei auto si restituirea sumelor incasate de la cetateni. "Solicit o decizie stricta din partea CE, care sa stopeze imediat perceperea taxei de prima inmatriculare", a declarat acesta.


Calcule

Suma ce trebuie platita la inmatricularea masinilor noi sau second hand se obtine prin inmultirea capacitatii cilindrice cu taxa specifica pe cilindree (prevazuta in coloana 3 din tabelul alaturat) cu cota de reducere (prevazuta in coloana 2 din tabelul de jos). Cota de reducere este stabilita in functie de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnica si nivelul de dotare al autovehiculului.


Diferente

Taxa de prima inmatriculare a devenit taxa de poluare pentru autovehicule. Daca pana acum vechimea autovehiculului se calcula in functie de anul de fabricatie, acum aceasta se stabileste in functie de data primei inmatriculari a acestuia. Pana acum incasarile din taxa de prima inmatriculare erau virate catre bugetul de stat, iar de la 1 iulie acestea vor fi virate catre bugetul Fondului de Mediu.
 
 

Se recupereaza diferenta  

Procedura de recuperare a taxei auto va fi reglementata probabil si prin normele de aplicare a noilor valori, iar statul nu va introduce bariere administrative pentru a impiedica proprietarii de masini sa solicite restituirea unei parti din sumele achitate, a declarat seful Departamentului guvernamental pentru Afaceri Europene (DAE), Adrian Ciocanea.
“Statul roman nu va introduce nici un fel de bariere administrative pentru a impiedica cetatenii sa isi exercite drepturile, in cazul in care acestia vor dori sa recupereze o parte din taxa. Din statistici se pare ca putine vor fi diferentele in sensul negativ, se discuta despre diferenta de taxa, nu despre intreg cuantumul”, a afirmat Ciocanea.
Intrebat, la randul sau, daca va fi rambursata o parte din taxa auto si in cazul in care, de exemplu, o masina este cumparata in Romania si revanduta peste trei ani in Bulgaria, ministrul Mediului, Attila Korodi, a aratat ca “e un principiu care trebuie aplicat”.

Adrian Ciocanea a insistat in continuare asupra importantei taxei auto in combaterea poluarii autovehiculelor si aplicarea programelor de protectie a mediului.
“Avem de discutat doua lucruri, importanta unei taxe de mediu, tinand cont ca in Romania mai exista 1,2 milioane de Dacii care vor trebui in mod natural sa dispara intr-un interval de timp, poate 10-12 ani, si apoi va trebui sa discutam in termeni de investitii de mediu. Dumneavoastra, cand discutati despre aceste lucruri, trebuie sa aveti in vedere si un capat, si celalalt – exista necesitatea de conformare pentru instalatii de ardere, pentru constructia si refacerea gropilor, iar aceste investitii, daca vor fi sustinute din imprumuturi externe, vor merge pe deficit. Ca urmare, tot dumneavoastra veti intreba daca nu vom depasi deficitul”, a spus Ciocanea. El a aratat ca investitiile de mediu sunt sustinute in unanimitate, dar problemele apar atunci cand se discuta despre sursa de finantare.
    “Uneori se discuta in termenii acestia – suntem pentru investitiile de mediu, nimeni nu va spune nu, numai ca atunci cand se va propune o solutie discutia revine la urmatoarele: faceti investitii de mediu, dar nu din banii acestia. Alti bani sunt tot de la cetateni si cand statul isi exercita dreptul si obligatia de a face redistribuirea ia si decizii care nu intotdeauna sunt in favoarea tuturor”, a spus Ciocanea.

 

Producatorii sunt nemultumiti

  • de Daniel Ionascu
Reprezentantii Dacia sunt nemultumiti de noua taxa pentru poluarea autovehiculelor care ar trebui sa inlocuiasca taxa de prima inmatriculare. Constantin Stroe, vicepresedintele Dacia ne-a precizat ca Guvernul va trebui imediat sa mareasca numarul de masini care se pot cumpara prin programul "Rabla" pentru a putea compensa pierderile industriei auto. Astfel, acesta a spus ca numarul masinilor scoase din uz ar trebui sa fie de 100.000 de la 16.500 cat a fost in 2007. Stroe a precizat ca decizia va avea efecte economice si de mediu foarte mari.

"Guvernul poate sa mai umble pe la partea finala a grilei, indeosebi la automobilele non-euro, unde valoarea este de 9,5-10 ori mai mica deoarece votarea acestui act normativ va duce la importuri de patru ori mai mari fata de anul trecut, cand au fost aduse 125.000 second hand. Dau scris ca la un an de zile, in Romania vor intra cel putin jumatate de milion de masini vechi. Cred ca monitorizarea dupa un an de zile a aplicarii acestei noi grile va conduce la o reconsiderare totala a acesteia pentru ca Romania are niste obligatii fabuloase in materie de mediu, si spre surprinderea mea nu le ia nimeni in discutie", ne-a mai declarat Constantin Stroe.

PARADOX. Potrivit vicepresedintelui Dacia, aceasta taxa comporta un paradox din punctul de vedere al protectiei mediului, si anume va fi denumita drept "taxa auto de poluare", insa va permite intrarea in tara a mai multor masini vechi, care vor polua mai mult. "Este de neinteles pentru mine cum poate creste de patru ori taxa pentru automobilele produse in Romania si in acelasi timp sa scada de pana la zece ori la automobilele non euro cu o vechime de peste 12 ani. Asta contrazice toate declaratiile de pana acum, cum ca nu transformam Romania intr-un cimitir pentru masinile din UE", a completat Stroe.

Stroe a atacat chiar principiul noii taxe, si anume ca o masina noua polueaza mai mult in timp decat una la mana a doua, care nu ar avea decat o durata de viata limitata. "Cred ca cine a facut afirmatia ca o masina noua cu Euro 4 va polua mai mult nu a tinut seama de niste realitati. Din cauza puterii slabe de cumparare, un roman tine masina peste 20 de ani, pana la 25-30 de ani. Cine-mi poate garanta mie ca dupa ce cumpara din vest o masina non-euro de 12 ani vechime, ca omul ala n-o va folosi decat 2 ani?", a spus Constantin Stroe. El a mai completat ca se poate demonstra matematic, deoarece in tara noastra exista la ora actuala peste 1,7 milioane de masini de peste 20 de ani vechime, ceea ce arata ca romanii nu isi schimba foarte des masinile.

POLUARE. Taxa a fost modificata conform cerintelor Comisiei Europene, astfel incat acum, valoarea acesteia scade cu cat vechimea masini este mai mare si creste pe masura ce capacitatea cilindrica este mai mare. Conform specialistilor o masina polueaza foarte mult deoarece elimina numai substante si noxe nocive. "O masina polueaza prin noxe, gudroane, particule solide, plumb etc. Toate acestea schimba PH-ul solului, care are efect asupra cresterii plantelor. Un vehicul se depreciaza din momentul in care este introdus in circulatie, iar oamenii nu stiu ca in primii 3 ani masina se depreciaza cel mai mult", a explicat Mihai Toti, presedintele Administratiei Fondului petru Mediu (AFM). Pentru autovehiculele cu motoare diesel echipate cu filtru de particule, cuantumul taxei se reduce cu 25%.


×