Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) vrea să reducă numărul administratorilor la opt companii din subordine, pentru eficientizarea activităţii acestora, astfel că în total vor fi excluse 24 de persoane membre CA, iar fiecare societate va rămâne cu şapte administratori.
Astfel, numărul administratorilor va fi redus de la 11 la 7 la CFR Călători, CFR SA, CFR Marfă şi Autoritatea Navală, şi de la 9 la 7 persoane în cazul Autorităţii Rutiere Române, Autorităţii Feroviare Române, Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale şi Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi, potrivit Mediafax.
"Ca urmare a modificărilor legislative intervenite în ultima perioadă în vederea creşterii eficienţei activităţii economice a companiilor cu capital majoritar de stat, se impune eficientizarea structurilor colective de conducere ale acestor societăţi", se arată în notele de fundamentare ale unor proiecte de hotărâre de Guvern, elaborate de Ministerul Transporturilor.
Membrii CA vor fi aleşi pentru o perioadă de patru ani.
Aceeaşi măsură a fost luată de MTI la sfârşitul lunii septembrie pentru Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, unde numărul administratorilor a fost redus cu opt persoane, la 15 membri.
Citește pe Antena3.ro